Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA SUPERBARONILOR la Congresul PSD. Noua echipă de conducere a PSD a fost aleasă

Publicat in Gandul, sâmbătă 20 aprilie 2013 · ·

Social-democraţii şi-au ales noua conducere a partidului, Victor Ponta fiind reales în funcţia de preşedinte, iar Liviu Dragnea a fost ales preşedinte executiv. Opt vicepreşedinţi au fost aleşi pe regiuni, opt la nivel naţional, iar cinci locuri au fost rezervate femeilor. Nicolae Bănicioiu a primit cele mai multe voturi pe lista pentru vicepreşedinte naţional, iar Ecaterina Andronescu s-a clasat prima pe lista rezervată femeilor. Deşi nu s-a prezentat astăzi la Congres, Marian Vanghelie s-a clasat pe locul doi pe lista de vicepreşedinţi la nivel naţional. Pentru prima dată în istoria unui partid, noua conducere a fost desemnată pe baza sistemului de vot electronic. Vicepremierul Liviu Dragnea a recunoscut că printre delegaţi au umblat diferite "listuţe inevitabile" şi că au existat şi cazuri în care într-o cabină de vot au intrat mai mulţi delegaţi, dar per total a declarat că sistemul este un "succes". Ion Iliescu a fost filmat de Gândul în timp ce era ajutat de Ionuţ Vulpescu şi Corina Creţu. La şedinţele viitorului Birou Politic Naţional, urmează să mai participe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi liderii grupurilor parlamentare, Ilie Sârbu şi Marian Neacşu. Ion Iliescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte de onoare.

Preşedinte: Victor Ponta

Preşedinte executiv: Liviu Dragnea

Vicepreşedinţi femei în ordinea numărului de voturi obţinute

Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Rovana Plumb, Lia Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea

Vicepreşedinte regional

Gheorghe Nichita, Marian Oprişan, Mircea Cosma, Paul Stănescu, Ion Mocioalcă, Ioan Rus, Mircea Duşa, Robert Negoiţă

Vicepreşedinţi naţionalîn ordinea numărului de voturi obţinute

Nicolae Bănicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlăţean, Dan Nica, Eugen Bejinariu, Constantin Niţă, Daniel Şova, Călinoiu Ion

Dacă în prima zi de Congres social-democrat v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod galben de averse însemnate cantitativ în Moldova şi nordul Dobrogei / Judeţele vizate / Risc de viituri majore - HARTA

News.ro acum 20 minute
Meteorologii au emis avertizare cod galben de precipitaţii, pentru judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei, unde anunţă cantităţi de apă ce pot ajunge la 30 de litri pe metru pătrat. Avertizarea este valabilă în 19 septembrie, în intervalul 03.00 – 18

Ucraina vrea ca România să doboare dronele ruseşti care se apropie de spaţiul aerian românesc

Mediafax acum o ora
Ministrul de Externe din Ucraina, Andrii Sybiha, face miercuri o vizită în România. Demnitarul ucrainean s-a întâlnit cu ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu. La finalul întâlnirii, cei doi diplomaţi au susţinut o scurtă conferinţă de presă

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Ungaria din cauza inundațiilor. Debitul Dunării, așteptat să crească

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează miercuri cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile m

Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk, încătuşat pe aeroportul polonez Cracovia. El a fost eliberat după intervenţia lui Zelenski

News.ro acum 45 minute
Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk a fost încătuşat pe aeroportul din Cracovia, în Polonia, potrivit unor imagini publicate de site-ul ucrainean UNITED24, iar boxerul a evocat pe reţele de socializare o ”neînţelegere

INS: Câştigul salarial mediu brut a fost de 77.416 lei la nivelul întregului an 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform INS, numărul mediu al salariaţilor în luna octombrie 2022, pentru întreprinderile cu cel puţin 10 salariaţi, a fost 4766,3 mii persoane, din care 48,8% femei. Cei mai mulţi salariaţi (77,3%, respectiv 3685,5 mii persoane) au făcut parte din

Pagerele care au explodat în Liban au fost fabricate de o companie cu sediul în Budapesta. Hezbollah promite răzbunare

Ziare.com acum o ora
O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate de israelieni în atacul din Liban în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispoziti

Primele declarații ale bărbatului care a dat foc în Palatul Parlamentului. „Am fost la DNA săptămâna asta”

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul reținut pentru 24 de ore după ce marți a provocat un incendiu la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor a declarat că a făcut gestul din cauza clasei politice, potrivit imaginilor difuzate de Digi 24.

Noutăţi privind evaluarea naţională de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

Crai Nou acum 44 minute
Teste de 45 de minute la clasa a II-a, în loc de 30 de minute, actualizarea denumirii probelor de evaluare pentru cxlasa a VI-a şi rezultate exprimate în punctaje, sunt noutăţile din acest an şcolar în ceea ce priveşte evaluarea naţională de la fina

A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”

Mediafax acum 18 minute
Fostul fotbalist fusese internat în stare gravă pe 7 septembrie în secţia de pneumologie a spitalului Civico din Palermo. Fotbalul italian îşi ia rămas bun de la Salvatore Schillaci, care s-a stins din viaţă la vârsta de 59 de ani, după ce s-a lupta

Ciolacu: Iohannis nu vrea să candideze pe listele PSD. Nici PSD nu vrea

Mediafax acum 2 ore
„Nu am discutat, deoarece că dl. Iohannis, presupun, nu vrea să candideze pe listele PSD. Nici PSD nu vrea”, spune Marcel Ciolacu. În spaţiul public a apărut scenariul potrivit căruia Klaus Iohannis ar urma să participe la alegerile parlamentare, vi

Vremea

București
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

13°/23°
joi

13°/22°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/24°