Galerie Foto
TIMIŞOARA. La orice oră din zi există cel puţin câteva persoane care stau la coadă pentru a-şi umple sticlele cu sifon sau apă rece de la Fânânel, ultima descoperire a Primăriei şi a unei firme private. Fântânel se află în zona Parcului Pădurice. Pentru acest aparat, care dă apă filtrată, apă filtrată rece şi sifon s-a folosit acelasi foraj, nu s-a facut nimic în plus faţă de forajul existent şi de la care se alimentau până acum locuitorii din zonă, fântâna publică fiind la doar câţiva metri depărtare.
Preţul de producţie pentru acest aparat este de 6 500 de euro, investiţie care se va amortiza în timp, având în vedere că în curând va fi percepută taxă pentru fiecare picătură de apă ce o va da aparatul. Acesta poate primi monede de 50 de bani, dar si bancnote de 1 leu.
Vin timişoreni chiar şi din alte cartiere pentru a se aproviziona de aici cu apă, care încă este gratuită. Firma a promis că după o lună va impune o taxă pentru fiecare litru de apă luat prin aparatul lor. Nu ştiu dacă chiar e mai bună apă de aici, însă e gratis şi nu are gust de fier, cum au unele fântâni publice din oraş. Iau şi apă minerală pentru cei din familie, tot gratis. Mie mi se pare o idee bună, spune Alina Pop, care vine din Buziaşului să ia apă de la aparat. Un alt timişorean din Steaua, care are răbdare să stea la coada de 5, 6 persoane spune că face o plimbare până aici, deoarece a auzit ce e fără bani apa minerală şi că mereu sunt persoane la coadă, dimineaţa fiind mai puţin aglomerat. Galerie Foto
TIMIŞOARA. La orice oră din zi există cel puţin câteva persoane care stau la coadă pentru a-şi umple sticlele cu sifon sau apă rece de la Fânânel, ultima descoperire a Primăriei şi a unei firme private. Fântânel se află în zona Parcului Pădurice. Pentru acest aparat, care dă apă filtrată, apă filtrată rece şi sifon s-a folosit acelasi foraj, nu s-a facut nimi