“Puteţi ieşi din case. Sunteţi în siguranţă acum. L-am prins”. Aşa a sunat ieri vestea atât de aşteptată de locuitorii din Boston, unde vreme de 24 de ore a avut loc o vânătoare de terorişti. “Puteţi ieşi din case. Sunteţi în siguranţă acum. L-am prins”. Aşa a sunat ieri vestea atât de aşteptată de locuitorii din Boston, unde vreme de 24 de ore a avut loc o vânătoare de terorişti.
După atentatele de la maraton din urmă cu şase zile, doi fraţi din Cecenia, Tamerlan (26 de ani) şi Djohar Ţarnaev (19 ani), au fost căutaţi de mii de poliţişti, pentru că s-a dovedit că ei au plantat dispozitivele explozive la linia de sosire. Fratele mai mare (căsătorit, avea o fetiţă de 3 ani) a murit vineri, într- un schimb de focuri, iar Djohar a fost capturat ieri dimineaţă, după o aprigă căutare.
Între timp, nici musca n-a zburat timp de aproape 14 ore în Watertown, aflat la câţiva kilometri de Boston, după ce Djohar Ţarnaev a dispărut. El şi fratele său mai mare, Tamerlan, au împuşcat un poliţisit, vineri, Tamerlan murind în schimbul de focuri. Atunci Djohar, înarmat, a fugit cu o maşină furată, iar 9.000 de poliţişti au pornit să-l caute.
Atât Boston, cât şi zona dimprejur, pe o rază de 10 km, au fost complet paralizate. Oamenii, baricadaţi în case, au aşteptat cu sufletul la gură vestea bună că şi Djohar a fost prins. Acest lucru s-a întâmplat ieri dimineaţă, când un locuitor din Watertown a chemat poliţia pentru că în barca sa din curte, acoperită cu o prelată, era un tânăr plin de sânge. Stătea acolo de 8 ore. Oamenii legii au încojurat casa şi astfel al doilea frate cecen a fost prins.
FBI a accesat în aceste zile conturile de pe reţelele de socializare şi de pe Twitter ale celor doi fraţi. Astfel a ieşit la iveală faptul că Tamerlan, fratele mai mare, era un fanatic susţinător al jihadului şi al unui şeic adept al Al Qaeda. Acesta din urmă milita împotriva