Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cele mai de prost gust gafe ale celebrităţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Acum câteva zile, presa internaţională a fost scandalizată de mesajul pe care Justin Bieber l-a lăsat în condica muzeului Annei Frank din Olanda. Tânărul cântăreţ şi-a exprimat admiraţia faţă de Anna Frank, mărturisind că ar fi sperat ca aceasta să fi fost un „belieber“ (fan Justin Bieber), dacă ar mai fi trăit.

Asemenea gafei lui Justin Bieber, şi alte vedete au fost luate în colimatorul presei după ce au făcut greşeala de a-şi exprima părerea cu privire la diverse evenimente şi întâmplări de anvergură internaţională, chiar dacă niciuna de până acum nu poate egala vanitatea din mesajul tănărului cântăreţ.

Publicaţia britanică „The Guardian“ a alcătuit o listă cu unele dintre cele mai „memorabile“ moment ale vedetelor.

Un exemplu mai mult decât grăitor este cel al cântăreţului din trupa Blue, Lee Ryan, care vorbind despre dezastrul de la 11 septembrie 2001 din SUA, a declarat următoarele: „Chestia asta cu New York este mult prea exagerată. Cui naibii îi pasă de New York când elefanţii sunt omorâţi? Nu mi-e frică să spun lucrul ăsta. Trebuia spus.“, a declarat acesta.

Cunoscutul regizor britanic Michael Winner a făcut un comentariu total nepotrivit atunci când a participat la un eveniment dedicat victimelor cutremurului din 11 martie 2011, din Japonia, care a fost urma de un tsunami devastator. „Tsunamiul ar putea provoca valuri uriaşe şi în Santa Monica. Asta înseamnă că îmi va afecta publicul din această seară?“, a comentat regizorul.

Nici Nicole Scherzinger, solista Pussycat Dolls, nu s-a aflat mai prejos. „Singurul lucru bun care s-a născut din tragedia aia a fost muzica mea“, a comentat aceasta despre cutremurul din Haiti (12 ianuarie 2010), care a devastat numeroase case şi a lăsat mulţi copii orfani. Nicole Scherzinger FOTO Reuters

Un alt caz care a şocat presa internaţională a fost masacrul de la Oslo şi Utoya, or

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 5 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°