* au participat 1.187 de persoane şi 84 de angajatori, care au oferit 482 de slujbe vacante * La finalul acţiunii, 336 de şomeri au fost selectaţi pentru interviul final, iar 46 au primit OK-ul pentru angajare Disperarea de a căpăta o slujbă a dat ieri imaginea Bursei locurilor de muncă de la Piatra Neamț: înghesuială, coate, vociferări, proteste. Faptele de care vorbesc, au avut loc ieri dimineaţă, la prima ediţie din acest an, a Târgului de joburi, găzduit de Centrul de Formare Profesională Piatra Neamţ, din Piaţa Mihail Kogălniceanu. La câteva ore după deschiderea uşilor, o tânără mamă cu un copil în braţe, aproape că se sufoca, prin „vâltoarea” de oameni care s-a năpustit pe scările instituţiei mai sus amintite. Chiar dacă şomerii s-au călcat în picioare, lucrătorii de la AJOFM nu primeau decât grupuri formate din 10-15 persoane. Şi cum fiecare participant, dorea să ajungă primul în faţa angajatorului, „lupta” era cât se poate de acerbă. Trecând peste acest aspect, evenimentul de ieri n-a mulţumit pe toată lumea, iar asta, chiar dacă organizatorii şi-au dat toată silinţa să adune cât mai multe firme. Printre cei dezamăgiţi, am găsit-o şi pe Oana Stanca, din Piatra Neamţ. Aceasta, avea studii superioare în domeniul confecţiilor, dar nu-şi găsise un job pe măsura pregătirii sale. „De profesie, sunt inginer în confecţii textile. Dar până acum, nu am lucrat nici o secundă în acest domeniu. Timp de 6 ani am fost angajată ca manager. În prezent, sunt în şomaj şi urmez un curs în turism cu speranţa că-mi voi găsi un job mai bine plătit. Oricum, sunt foarte dezamăgită de ce se întâmplă la noi în ţară. Faci o facultate, iar pe urmă stai pe tuşă, cu diploma în sertar, căci angajatorii îţi spun verde în faţă, că n-ai experienţă profesională. Ne e drept! Am participat la mai multe burse de acest fel, însă, în general, nu găseşti decât locuri de muncă pentru cei cu studii med