Bugetul alocat pentru implementarea Programului Naţional de Transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană este, în acest an, de 41.897 mii de lei. Pe parcursul anului, fondurile pot fi redistribuite între centrele de transplant, în funcţie de numărul de proceduri efectuate.
Dacă va fi nevoie, aşa cum a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, conducerea MS va suplimenta fondurile pentru implementarea Programului Naţional de Transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, din fondurile proprii ale Ministerului Sănătăţii (spre exemplu, din taxa pe viciu). La Iaşi, în acest an, au fost prelevate organe de la patru persoane aflate în moarte cerebrală.
Transplantul este un domeniu care necesită îmbunătăţiri, deşi numărul donatorilor de organe a crescut cu 25-30% în fiecare an, începând cu 2009.
„Nicio naţiune nu se poate lăuda că sunt multe prelevări de organe. Această reticenţă depinde foarte mult de mentalitate şi de religie. S-ar putea salva viaţa multor persoane. Există o listă de aşteptare impresionantă, dar sunt multe criterii care trebuie luate în calcul în momentul în care se face o prelevare de organe. Trebuie să existe o compatibilitate“, a comentat unul dintre coordonatorii Programului regional de prelevare de organe şi transplant.
Bugetul alocat pentru implementarea Programului Naţional de Transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană este, în acest an, de 41.897 mii de lei. Pe parcursul anului, fondurile pot fi redistribuite între centrele de transplant, în funcţie de numărul de proceduri efectuate.
Dacă va fi nevoie, aşa cum a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, conducerea MS va suplimenta fondurile pentru implementarea Programului Naţional de Transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, din fondurile proprii ale Ministerului Sănătăţii (spre exemplu, din taxa pe viciu). La Iaşi, în a