> Cele două părţi au căzut de acord asupra organizării unui forum economic regional pentru oamenii de afaceri din judeţul nostru şi investitorii macedoneni
Palatul Administrativ al Sucevei a găzduit, ieri, vizita ambasadorului Republicii Macedonia la Bucureşti, Excelenţa Sa dr. Pande Lazarevski. Înaltul oficial s-a întâlnit cu Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, Ilie Niţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava şi Lucian Gabriel Grigoriu, director adjunct al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava.
Cu prilejul întrevederii, ambasadorul Macedoniei, profesor universitar, a arătat că este la prima sa vizită în România şi că, în vederea stabilirii de legături care vor reprezenta baza unor colaborări viitoare între cele două state, şi-a propus să viziteze fiecare judeţ din ţara noastră. Excelenţa Sa a ţinut să evoce legăturile puternice şi similitudinile culturale dintre cele două popoare, care îl fac să considere România o ţară primitoare şi prietenoasă.
Prefectul Florin Sinescu a făcut o scurtă prezentare a judeţului, punând accent pe potenţialul turistic şi principalele oportunităţi de investiţii ale acestei părţi a ţării. Ambasadorul Republicii Macedonia în România a prezentat facilităţile din ţara din care provine, referindu-se, în mod special, la procedura rapidă de obţinere a autorizaţiilor de construire, impozitul pe venit de doar 10%, precum şi la avantajele acordate potenţialilor investitori. Cele două părţi au căzut de acord asupra unei colaborări instituţionale bilaterale, prin organizarea unui forum economic regional, care să reunească oamenii de afaceri din judeţul Suceava şi investitori macedoneni.
„Am fost onoraţi de vizita Excelenţei Sale ambasadorul Macedoniei, aflat la prima sa vizită în România. Suntem foarte deschişi la oportunităţile pe care domnia sa ni le-a prezentat în