Dorin Goian (32 de ani), aflat sub contract cu formaţia Spezia din Serie B, s-a relaxat într-un parc de distracţii din Livorno alături de Nadia, soţia lui, şi de cei doi copii: fetiţa Maya (6 ani) şi băieţelul Nectarie (3 ani). Dorin Goian (32 de ani), aflat sub contract cu formaţia Spezia din Serie B, s-a relaxat într-un parc de distracţii din Livorno alături de Nadia, soţia lui, şi de cei doi copii: fetiţa Maya (6 ani) şi băieţelul Nectarie (3 ani).
Dacă pe plan profesional nu-i merge tocmai bine, echipa sa luptându-se să supravieţuiască în a doua ligă italiană, Dorin Goian duce o viaţă de familie de invidiat. Cavallino Matto, cel mai mare parc de distracţii din provincia italiană Toscana, e unul dintre locurile preferate ale copiilor lui.
Fundaşul Speziei şi al naţionalei României a petrecut recent acolo o zi întreagă, alături de soţie şi de micuţi. Cei patru s-au distrat pe cinste, iar “Goe” n-a ţinut cont de vârstă şi s-a comportat de parcă ar fi dat în mintea copiilor. Mai exact, l-a însoţit pe Nectarie, fiul său, în toate locurile de joacă pe care acesta a dorit să le testeze. Familia Goian a avut de ales din sute de modalităţi de relaxare. Printre favorite s-au numărat maşinuţele electrice, fotbalistul învăţându- şi băieţelul să şofeze.