Magistraţii Curţii de Apel Craiova au condamnat, joi, la pedepse ce însumează 98 de ani şi patru luni de puşcărie, pe cei 18 inculpaţi din dosarul cămătarilor din judeţul Olt, conduşi de Enache Constantin, zis Costel Mafiotul. Iniţial, Tribunalul Olt achitase opt inculpaţi din acest dosar, printre care doi poliţişti şi un jandarm.
Gruparea de cămătari condusă de Enache Constantin, zis „Costel Mafiotul“, a fost destructurată în septembrie 2010 de ofiţerii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT Craiova. Cei 18 inculpaţi, printre care şi trei oameni ai legii - Claudiu Paţa şi Marius Veţeanu, ambii agenţi de poliţie în cadrul IPJ Olt, şi Cornel Cosma, subofiţer în cadrul IJJ Olt, au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, violare de domiciliu, şantaj în formă continuată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii. Procurorii au stabilit că Enache, liderul grupului, acorda împrumuturi către persoane fizice, cu dobânzi între 15 şi 100% pe lună, dobânzi care ajungeau însă în unele cazuri şi până la 300% pe lună. Banii împrumutaţi şi dobânzile „umflate“ erau recuperate ulterior prin ameninţări şi acte de violenţă ori prin deposedarea victimelor de bunurile mobile şi imobile pe care le deţineau. Procurorii DIICOT au menţionat în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe inculpaţi că Eugenia Radu ţinea o evidenţă strictă a datornicilor, iar ceilalţi membri ai grupării, inclusiv cei doi agenţi de poliţie şi subofiţerul de jandarmi, folosindu-se de autoritatea deţinută, exercitau presiuni asupra lor pentru recuperarea banilor şi dobânzilor. De asemenea, victimele cămătarilor erau constrânse să întocmească înscrisuri olografe, din care să reiasă că au împrumutat sume mult mai mari sau să încheie contracte de împrumut sau de vânzare-cumpărare. Prin aceste met