Cu noul antrenor Octavian Grigore la timonă, dunărenii au arătat o mare disponibilitate la efort, dar şi multă poftă de joc. În aceste condiţii au venit şi golurile care au pecetluit una dintre cele mai clare victorii din acest sezon: 4-1 cu Farul Constanţa, echipă care încheie plutonul celor 13 grupări din Seria I.
Începutul nu ne-a fost deloc favorabil, oaspeţii fiind pe punctul de a deschide scorul (min. 12), însă Stoianof a trimis peste, din 5-6 metri, o minge revenită din bară la şutul lui Chiţu. În min. 21 Olaru a intervenit excelent la „capul” aceluiaşi Stoianof. După numai un minut, Apostol a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă şi penaltiul, just acordat, a fost transformat de Voicu. Avantajul a durat doar 9 minute, pentru că Chiţu a egalat din penalti, în urma unei faze confuze în careul gazdelor. La cabine se va merge cu 2-1, Enache trimiţând în plasă o pasă a lui Apostol.
Mitanul al doilea a debutat cu o intervenţie excelentă a lui Olaru, care a respins, de la „vinclu”, şutul lui Chiţu. Gazdele au pus stăpânire pe joc, demonstrând vervă şi dorinţă de a se desprinde. Acest lucru s-a produs în minutele 51 şi 78, când Apostol a dus tabela la 4-1. Mai întâi mijlocaşul Dunării a trimis în fundul plasei o minge venită din ricoşeuri din careul lui Curcă, iar ultimul gol a venit după o pasă ideală a lui Enache. VEZI mai multe POZE de la meci
DUNĂREA GALAŢI
FARUL CONSTANŢA
4-1
V. Florea ’23 - pen, I. Enache ’45, I. Apostol ’49, ’78 / S. Chiţu ’34 - pen.
Olaru - D. Cristescu, Bg. Panait, Şomodean, Al. Cristea - Chebac (Negoescu ’68), S. Cucu (cpt.), V. Florea (Gueye ’76), I. Apostol, Chipirliu (A. Grosu ’71) - I. Enache.
Antrenor: Octavian Grigore
Curcă (cpt.) - Băjan, I. Popescu, Bumbac, Niţescu - Ivanovici (Pâslaru ’81), Săceanu, M. Fuchs, Coteanu (Călinţaru ’52) - Stoianof (Igiroşanu ’70),