Doi careieni au fost prinşi în timp ce încercau să vândă două obiecte de cult furate dintr-o colecţie particulară din Ungaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Carei, în colaborare cu ofiţeri DGIPI, sub îndrumarea procurorului de caz, au reţinut în flagrant doi tineri care ofereau spre vânzare două obiecte de cult care fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional al Ungariei. Bunurile, evaluate la 8,6 milioane de forinţi (aproximativ 30.000 de euro), au fost furate la sfârşitul lunii februarie, din locuinţa unui colecţionar din Budapesta.
Comercianţi de antichităţi, sub monitorizare
Încă din luna martie 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane de pe raza municipiului Carei deţin şi intenţionează să comercializeze, pe teritoriul României, mai multe bunuri de cult şi antichităţi care fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional al Ungariei. La începutul lunii aprilie a.c., poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei şi cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGIPI, au demarat mai multe activităţi informativ-operative, precum şi de monitorizare a persoanelor în cauză. Drept urmare, vineri, 19 aprilie 2013, în jurul orei 12.00, două dintre persoanele monitorizate, cetăţeni români, A. Cristian de 32 de ani şi V. Norbert de 34 de ani, ambii din Carei, au fost prinse în flagrant în timp ce intenţionau să vândă, pe raza localităţii de domiciliu, două obiecte de cult contra sumei de 17.500 de euro.
Două obiecte de cult valoroase
Cu această ocazie s-a procedat la reţinerea şi imobilizarea celor doi tineri, asupra lor fiind găsite într-un rucsac o cupă din argint care simbolizează cele şapte zile ale săptămânii ale zeilor romani, de Jorg Kottimeir, evaluată