FC Vaslui nu a reuşit decât un egal cu ocupanta locului 15 în clasamentul Ligii I, în deplasarea de la Chiajna, deşi elevii lui Balint au condus la pauză cu 1-0.
Vasluiul a început bina partida şi în minutul 14 Antal trece în cont prima ocazie a meciului cu o lovitură de cap respinsă în corner de poratul Niţă. Oaspeţii au replicat şi ei prin două şuturi expediate peste poarta lui Cerniausckas, în minutele 21 şi 22. Peste doar 5 minute, Antal pătrunde pe partea dreaptă, şutează puternic, goalkeeper-ul gazdelor respinge în faţă, iar Buhăescu reuşeşte să înscrie pentru 1-0.
Repriza a doua îi găseşte în atac tot pe vasluieni care irosesc majorarea avantajului prin Varela, cel care şutează peste poartă singur cu portarul. Gazdele profită de retragerea elevilor lui Balint în apărare, iar Welington egalează, după o lansare a acestuia pe un contraatac. Antal a avut ocazia să îşi pună în avantaj echipa, însă şutul său este respins în corner de portarul Niţă. Ultima ocazie importantă aparţine celor de la Chiajna, care în ultimul minut de prelungire erau cât pe ce să înscrie prina acelai Welington a cărui lovitură de cap este prinsă de Cerniauskas.
„Am avut o primă repriză mai bună, însă în partea a doua a jocului nu ştiu ce s-a întâmplatt. Nu reuşim să marcăm. Există un moment psihologic peste care nu putem trece. Nu înţeleg ce se întâmplă! Jucătorii stau supăraţi! Cred că ar trebui să vorbim de fiecare meci în parte, nu de Europa League“, a declarat Gabi Balint, după meci, la Dolce Sport.