Criza economică nu a afectat Direcţia Silvică Gorj, unde angajaţii vor primi şi anul acesta prime sub forma unor tichete valorice, dar şi bani. Beneficiile financiare vor fi acordate datorită obiectivelor pe care direcţia le-a atins în primul trimestru al anului 2013. În ultimele trei luni ale acestui an, Direcţia Silvică Gorj a înregistrat o cifră de afaceri de 86 de miliarde de lei vechi şi un profit de 10 miliarde de lei vechi. „Având în vedere realizările financiare pe primul trimestru al acestui an, Direcţia Silvică Gorj va acorda celor 425 de salariaţi, cu ocazia sărbătorilor pascale, tichete cadou, în valoare de 300 de lei, primă de Paşte în cuantum de 150 de lei, şi păstrăv în cuantum de 50 de lei, iar celor care au copii minori, le mai acordăm suma de 100 de lei pentru fiecare copil”, a precizat Ovidiu Cârstoc, director Direcţia Silvică Gorj.
Cei aproximativ 430 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Gorj au primit prime şi de Crăciun. Ca şi de Paşte, salariaţii au primit atât tichete valorice, dar şi bani.
Criza economică nu a afectat Direcţia Silvică Gorj, unde angajaţii vor primi şi anul acesta prime sub forma unor tichete valorice, dar şi bani. Beneficiile financiare vor fi acordate datorită obiectivelor pe care direcţia le-a atins în primul trimestru al anului 2013. În ultimele trei luni ale acestui an, Direcţia Silvică Gorj a înregistrat o cifră de afaceri de 86 de miliarde de lei vechi şi un profit de 10 miliarde de lei vechi. „Având în vedere realizările financiare pe primul trimestru al acestui an, Direcţia Silvică Gorj va acorda celor 425 de salariaţi, cu ocazia sărbătorilor pascale, tichete cadou, în valoare de 300 de lei, primă de Paşte în cuantum de 150 de lei, şi păstrăv în cuantum de 50 de lei, iar celor care au copii minori, le mai acordăm suma de 100 de lei pentru fiecare copil”, a precizat Ovidiu Cârstoc, director Direcţia Silvică