Nicuşor Coroamă, tânărul de 19 ani din comuna suceveană Vicovu de Jos care face senzaţie la concursul culinar MasterChef (PRO TV), se simte bine atât printre cratiţe, în bucătărie, cât şi printre cele 300 de mioare ale familiei sale. Nicuşor Coroamă, tânărul de 19 ani din comuna suceveană Vicovu de Jos care face senzaţie la concursul culinar MasterChef (PRO TV), se simte bine atât printre cratiţe, în bucătărie, cât şi printre cele 300 de mioare ale familiei sale.
Ciobănaşul de la MasterChef a absolvit anul trecut Colegiul Andronic Motrescu, din Rădăuţi, la specializarea turism şi alimentaţie publică şi de atunci cochetează cu ideea de a deschide o pensiune. Până să-şi împlinească acest vis, tânărul trudeşte la stâna familiei, unde nu se dă în lături de la nici o muncă. De la părinţi a învăţat să mulgă oile, să le ducă la păscut şi să facă brânză.
“Am şi dormit la stână, ca să fiu dimineaţa la prima oră treaz şi să mulg oile. Acum avem maşină de teren, dar înainte mergeam pe jos sau cu bicicleta”, ni s-a destăinuit Nicuşor. Familia Coroamă are la stână 300 de oi şi 200 de miei, animale pe care le mână la păscut un localnic. Ana şi Costel, părinţii tânărului, şi-au învăţat băiatul să nu se ferească de muncă.
“Suntem oameni simpli, care lucrăm de cum se face ziuă până noaptea. Avem 5 hectare de teren de pe care obţinem furajele pentru animale. Creştem oi şi trăim doar din vânzarea brânzei. Nu suntem bogaţi ca Gigi Becali, dar suntem oameni gospodari”, ne-au spus ei.
Prietenii şi vecinii au stăruit să nu meargă la concurs, spunându-i că se va face de râs. Acum, după ce l-au văzut trecând prin atâtea etape, toţi sunt tare mândri de consăteanul lor. “Nu credeam că e aşa deştept şi ştie să facă atâtea mâncăruri. L-o mai fi învăţat maica-sa”, ne-a mărturisit Mărioara Negru (66 de ani, foto), o vecină a familiei. “Dacă aş câştiga, aş ridica o cabană lângă