Cei care apreciază experienţele subacvatice şi nu numai, vor fi cu încântaţi de o destinaţie recomandată drept spectaculoasă de către specialiştii în domeniul turismului.
Resorts World Sentosa din Singapore are 11 camere amplasate sub apele Oceanului Indian. Aceste locuinţe se întind de-a lungul S.E.A. Aquarium – cel mai mare parc subacvatic din lume, oferind turiştilor extraordinara ocazie de a vedea peste 70 de specii marine din pat, sau din fotoliu!
Peretii transparenţi acrilici sunt securizati şi măsoară câte 6 metri pătraţi. Fiecare apartament are două nivele: primul “scufundat” sub Ocean, iar cel de-al doilea destinat relaxării în aer liber, cu terasa spaţioasă şi piscină privată. Cine doreşte poate avea majordom personal pe durata întregului sejur.
Închirierea unui apartament în acest loc unic costă peste 1.800 de dolari pe noapte…
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
Reîntoarcerea la poporul PSD. Năstase a acaparat Congresul lui PontaEXCLUSIV. Polițista violată din Balș, păzită de mamă în spital. MOTIVUL NEBĂNUIT din spatele divorțului anunțat de soțEXCLUSIV EVZ. SCANDALUL „CASE PENTRU GENERALI”. Corneliu Dobriţoiu a vândut ilegal două case date de Armată
TOP 3 CELE MAI POPULARE:
O vedetă foarte cunoscută își acuză propria mamă: “Îmi punea droguri peste friptură inainte de a pleca la şcoală”. VideoMilioane de oameni o au. Boala SEXUALĂ aparent banală, care a devenit DE NETRATAT și riscă să ajungă bombă cu efect întârziat
O FOTOGRAFIE imposibilă a înnebunit lumea. Ridicările auto iau dricul în mojlocul unei înmormântări. Sicriul rămâne în stradă. Imaginea e viral pe rețele sociale