În luna decembrie a anului 2003 se pregătea închiderea Biroului din Bucureşti al postului de radio Europa liberă. Era, de fapt, vorba despre o decizie în urma căreia dispărea, practic, Departamentul pentru România şi Republica Moldova al legendarului post de radio, emisiunile de la Praga urmând să se adreseze, de atunci încolo, doar românilor de dincolo de Prut.
Asta în pofida faptului că unii dintre redactorii şi colaboratorii postului au făcut şi fac astfel încât în puţinele ore de program în limba română ale Europei libere să poată fi regăsite subiecte specifice actualităţii româneşti.
Au putut fi reascultate atunci, în decembrie 2003, o parte, o mică parte dintre emisiunile aflate în arhiva Radioului, emisiuni ce au trecut pe unde din anul 1950, când au început operaţiunile către România ale postului cu sediul mulţi ani la München, mai apoi la Praga. Reamintesc că aceste emisiuni au putut să fie auzite la puţine zile de la inaugurarea Europei libere, viitorul Serviciu românesc fiind al doilea ce şi-a început activitatea, îndată după cel în limba cehă.
Din când în când, în zilele acelui sfârşit de decembrie, programele încă obişnuite, încă familiare ascultătorilor de decenii ai Radioului -şi asta în pofida faptului că după iunie 1995, când postul s-a mutat la Praga, emisiunile au fost drastic restrucurate- erau întrerupte de un gingle promoţional în care interferau legendarele voci ale lui Noel Bernard şi Vlad Georgescu, ale lui Emil Georgescu, N. C. Munteanu, Gelu Ionescu şi Şerban Orăscu, ale lui Mircea Carp şi Victor Cernescu, ale Ioanei Măgură şi Ioanei Crişan. Şi, da, desigur, vocea Monicăi Lovinescu şi cea a lui Virgil Ierunca. Radio Europa liberă înseamnă oameni care au ceva de spus, glăsuia anunţul în cauză. Oameni care au consemnat, dacă nu chiar au făcut istoria.
Din zecile, din sutele de ore de înregistrări cu emisiuni întocmite