Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANV: Încasările din accizele la ţigări au crescut cu 11%

Publicat in Bursa, luni 22 aprilie 2013 ·

* Novel Research: Contrabanda a revenit la 13%, de la 15,4%, în ianuarie

Încasările la bugetul de stat din accizele la ţigări au crescut cu 11%, în primul trimestru din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, a anunţat, vineri, Dorel Fronea, preşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), precizând că o proporţie de 47% din valoarea totală încasată de bugetul de stat din accize provine din sectorul tutunului.

Potrivit domniei sale, acesta este rezultatul operaţiunii "Antitabac 2013", derulată, în luna martie, de ANV.

În acelaşi timp, nivelul contrabandei a revenit la valoarea de 13,1% - nivel în jurul căruia s-a situat, anul trecut, comerţul ilicit cu ţigarete, după ce, în ianuarie 2013, piaţa neagră a tutunului crescuse la 15,4%, potrivit Novel Research.

Operaţiunea "Antitabac 2013" a fost derulată la frontierele cu Moldova, Ucraina şi Serbia. Potrivit oficialului ANV, în cadrul acestei acţiuni au fost angrenate 15 scannere, 36 de echipe antitabac şi peste 30 de echipe mobile din cadrul structurilor de supraveghe şi control, fiind confiscate peste 2 milioane de ţigarete şi reţinute 30 de autoturis­me şi fiind aplicate mai mult de 600 de contravenţii în valoare totală de 3 milioane de lei şi întocmite 19 sesizări penale.

Dorel Fronea a menţionat că, în cadrul operaţiunii, au lucrat 42 de echipe canine mobile, autorităţile noastre beneficiind şi de o cooperare transfrontalieră, cu instituţiile similare din ţările vecine.

În cadrul conferinţei de vineri, de la sediul ANV, au fost premiate trei echipe canine, care au descoperit cele mai însemnate cantităţi de ţigarete în timpul acţiunii "Antitabac 2013", operaţiune despre care Dorel Fronea susţine că "nu a presupus costuri foarte mari, beneficiile fiind net superioare".

* Gilda Lazăr: "Sperăm să ajungem la un nivel al contrabandei de sub 10%, care este şi ţinta UE

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum 58 minute
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 48 minute
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum o ora
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum o ora
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 25 minute
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 3 ore
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Care este starea premierului Danemarcei, după ce fost atacată în piața din Copenhaga. Ce probleme de sănătate acuză

Ziare.com acum 2 ore
Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a informat sâmbătă că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului căruia i-a căzut victimă vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga, transmite Reut

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 2 ore
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Vremea

București
acum

32°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°