Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatele spitalului de la Cărbuneşti, duse la ginecolog

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 22 aprilie 2013 ·

Angajatele Spitalului Târgu-Cărbuneşti vor fi duse la control ginecologic pentru a se dovedi dacă una dintre acestea este sau nu mama bebeluşului găsit mort, joi, în curtea unităţii medicale, după ce câinii i-au mâncat picioarele. Vineri, o asistentă a fost deja dusă la medic pentru un test care a stabilit că femeia este nevinovată şi că a fost târâtă în această poveste fără a avea vreo legătură. În aceeaşi situaţie stânjenitoare se vor afla şi celelalte salariate din spital care, de luni, vor fi trimise, una câte una, la ginecolog.

„Vrem să dovedim că mama bebeluşului nu lucrează în spital”

Constantin Târziu, directorul unităţii medicale din Târgu-Cărbuneşti, spune că va avea o discuţie cu angajatele spitalului încercând să le convingă că este cel mai bine să meargă la ginecolog pentru ca suspiciunile care planează asupra unităţii medicale să fie înlăturate. „Sigur că am să discut cu asistentele şi infirmierele pentru a ajunge la un acord. Eu cred că ar fi bine să facem acest lucru şi chiar dacă este neplăcută situaţia, să ajutăm la clarificarea ei şi să dovedim că niciuna dintre angajatele unităţii nu este mama bebeluşului găsit mort. La noi în spital avem doar trei gravide, una în luna a şaptea, iar celelalte două în lună mult mai mică, ceea ce face imposibil ca acestea să fie suspectate. O sarcină nu este aşa uşor de ascuns, eu vreau ca odată pentru totdeauna, salariatele din acest spital să fie scoase din acest scandal”, a precizat Constantin Târziu, manager Spitalul Târgu-Cărbuneşti.Acuzată de omor calificat

Necropsia realizată pe cadavrul bebeluşului găsit mort, într-o pungă, în curtea spitalului de la Târgu-Cărbuneşti, a stabilit că micuţul s-a născut viu, dar că a fost ucis de câini, aceştia mâncându-i picioarele. Mama nu a fost găsită, însă până la identificarea acesteia, procurorii au deschis urmărirea penală. „Procurorul din cadrul Par

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 58 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°