Din „unghiul de vedere” al gazetarului, Congresul extraordinar al PSD, săvârşit la finele săptămânii trecute, n-a produs cine ştie ce surprize. Pe jumătate, a fost un fel de cronică anunţată, în sensul că scaunul lui Victor Ponta, cel de preşedinte al partidului, era intangibil. Oarece rumoare a produs competiţia pentru fotoliile de vicepreşedinţi centrali şi regionali. Noutatea absolută, ca să zicem aşa, a produs-o transformarea funcţiei de secretar general, deţinută de Liviu Dragnea, în aceea de preşedinte executiv, la care a fost înălţat fostul „baron” de Teleorman. Cred că toată lumea în PSD e de acord că Dragnea şi-a dovedit aptitudini de bun organizator şi „executor”, cât a fost secretar general, ca să merite noua ridicare în rang de „mâna dreaptă” a lui Ponta. Invitat la Congres, fostul premier şi preşedinte PSD, Adrian Năstase, a însufleţit literalmente reuniunea pesedistă în prima zi de desfăşurare. S-a văzut din capul locului că primirea acestuia, aplaudat în picioare de către social-democraţi, n-a fost una regizată. Năstase a avut înţelepciunea să stea în banca lui, să nu urce la tribună pentru un discurs şi să primească omagiile cu discreţie. Până în 2016, trebuie să stea departe de politică. Detractorii - şi are destui - abia îl aşteaptă la cotitură. Trecând peste aceste aspecte, să vedem ce mesaje ne transmite Congresul celui mai important partid politic autohton de la această oră. Trebuie să remarcăm că demersurile interne, pentru reformare şi înnoire, începute în urmă cu câţiva ani, continuă. Din garda veche aproape nu mai e nimeni în posturile de conducere. Hrebenciuc, Geoană, Mitrea, Sârbu nu mai au funcţii. Locul lor e luat de „lupii tineri”: Şova, Bănicioiu, Corlăţean, Corina Creţu, Gabi Firea. O echipă de conducere circumscrisă vârstei de 40 de ani. O predare de ştafetă, pe care celelalte partide „mari” - PDL, PNL - n-au avut temeritatea să