Pe raza judeţului Satu Mare au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, două evenimente rutiere soldate cu accidentarea gravă a două persoane. Primul accident de circulaţie s-a produs vineri pe strada Grui din comuna Cămârzana, în dreptul imobilului cu nr. 218, unde Gergely F., în vârstă de 72 de ani, fără a poseda permis de conducere, a condus imprudent un ATV neînmatriculat, s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş în vederea acordării de îngrijiri medicale. Un alt eveniment rutier s-a înregistrat sâmbătă, pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare, în cadrul căruia Augustin A., în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autovehicul a accidentat-o grav pe S.L., în vârstă de 7 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Minora a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tot în weekendul trecut, patru şoferi, Grigore C., în vârstă de 62 de ani, Mihai H., în vârstă de 42 de ani, George C., în vârstă de 42 de ani şi Attila S., în vârstă de 34 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.
Pavel Prodaniuc
Pe raza judeţului Satu Mare au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, două evenimente rutiere soldate cu accidentarea gravă a două persoane. Primul accident de circulaţie s-a produs vineri pe strada Grui din comuna Cămârzana, în dreptul imobilului cu nr. 218, unde Gergely F., în vârstă de 72 de ani, fără a poseda permis de conducere, a condus imprudent un ATV neînmatriculat, s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat răni