Deşi a făcut epocă şi şi-a lăsat, cum-necum, amprenta asupra oraşului, fostul primar al municipiului, ambasador plenipotenţiar al României la Havana, preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Simirad, pare a fi intrat în conul discret al simplului cetăţean retras în liniştea senectuţii.

Evident, Simirad va rămâne în istoria recentă prin multele stranietăţi pe care le-a patronat, prin ambiţia de a tot fi ctitor pentru felurite iniţiative, care de care mai ciudate, deşi cam toate acestea au avut şi partea lor pragamatică, profitabilă, adică nu au fost simple mofturi făcute aşa, artă pentru artă, ori şi mai şi, artă pură. Sigur, poate că sunt mai multe cele nefăcute sau cele făcute prost, distructiv, decât cele bune, dar nu e acum şi aici locul de a face un astfel de bilanţ cu iz de inventar, la fine de capitol.

Dacă în politică acesta va rămâne celebru ca fiind cel care a fondat una dintre cele mai controversate făcături, Partidul Moldovenilor, în administraţia locală va conta în memoria edilitară drept primarul care a iniţiat cele mai trenante şantiere, consacrând regula după care acestea trebuie să dureze cât mai mult, până când nici nu mai ştie nimeni care le sunt costurile reale şi câte vile or fi crescut în paralel cu acestea. Ca şi actualul Primar, şi Simirad a fost toată viaţa sa un salariat bugetar, care a trăit din leafă, în termeni de producţie concretă nu a produs nici măcar una de-un leu, realitate care nu l-a împiedicat să atingă un life standing invidiabil, chestie la care l-a ajutat şi tradiţionala chibzuinţă şi chiverniseală ţărănească, chiar dacă nu o dată a forţat nota cu seninătate şi fără excesive scrupule. E destul să ne amintim cum şi-a acordat singur, sieşi, stimulente pentru performanţele fiscale locale, pe care instanţa le-a apreciat ca fiind ilegale, drept pentru care a tre