Reprezentanţii instituţiilor din sectorul agricol şi cei ai structurilor profesionale se vor întruni lunar, la Direcţia de Agricultură Judeţeană, pentru a discuta problemele sensibile din agricultură, vineri fiind constituit Comitetul de analiză a strategiilor de dezvoltare rurală.
Peste 20 de reprezentanţi ai instituţiilor judeţene din domeniul agricol şi ai structurilor profesionale şi sindicale s-au întâlnit vineri, 19 aprilie, la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ), în şedinţă de constituire a Comitetului de analiză a strategiilor de dezvoltare rurală. Noua structură ar urma să se întrunească lunar, sau ori de câte ori este nevoie, pentru a dezbate problemele din sectorul agricol, pentru a identifica elementele necesare strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada 2014 – 2020 şi pentru a stabili viitoarele politici de susţinere a producătorilor agricoli. Concluziile desprinse în urma acestor dezbateri vor ajunge la Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi îşi vor găsi finalitatea prin iniţierea de acte normative sau sesizarea entităţilor din afara sferei de interes a Ministerului Agriculturii.
Sămânţa produsă în România şi perimetrele de ameliorare, primele probleme ridicate
Rolul comitetului de analiză a fost luat în serios şi, încă de la întâlnirea de constituire, directorul DAJ, Dan Bărăgan, a propus două teme de transmis la Minister. Este vorba de soarta firmelor care produc sămânţă în România, discuţia pornind de la înfiinţarea de curând a unei asociaţii a producătorilor de seminţe din România, din care însă nu face parte nicio firmă românească, după cum a precizat Bărăgan.
„În asociaţie nu se regăseşte nici măcar Fundulea, mama seminţei româneşti. Cu toţii am simţit din 2008 că se produce o escaladă a preţurilor, în special cea de