Biblioteca Judeţeană Mureş a lansat o campanie ce are în vedere recuperarea cărţilor pe care cititorii au uitat să le înapieze instituţiei de cultură care le-a împrumutat. Această campanie se desfăşoară toată luna aprilie. ,,Este o campanie de recuperare a cărţilor nerestituite. O campanie prin care ne propunem ca toţi cei care, de ani, nu au adus cărţile înapoi, şi acum au o reţinere vis a vis de a veni la bibliotecă, de penalităţi, de taxe, şi aşa mai departe. Îi scutim de toate acestea, vrem să ne recuperăm cărţile. Am trimis scrisori, pentru că noi avem lista clară a celor care au restanţe, inclusiv numărul de cărţi şi inclusiv titlurile restante. Am trimis câte o scrisoare în care îi rugam frumos cu precizarea că nu o să fie amenzi, nu o să fie sancţiuni, doar sancţiuni legate de perioada de împrumut, în sensul dacă cineva are acasă o carte pe care nu a adus-o de cinci ani, evident că o aduce şi nu o să-i dăm imediat o altă carte, ci o să-i suspendăm dreptul de împrumut până la finele anului. E o pedeapsă infimă, zicem noi, faţă de importanţa recuperării cărţii”, a declarat Monica Avram, directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş.
Biblioteca Judeţeană Mureş a lansat o campanie ce are în vedere recuperarea cărţilor pe care cititorii au uitat să le înapieze instituţiei de cultură care le-a împrumutat. Această campanie se desfăşoară toată luna aprilie. ,,Este o campanie de recuperare a cărţilor nerestituite. O campanie prin care ne propunem ca toţi cei care, de ani, nu au adus cărţile înapoi, şi acum au o reţinere vis a vis de a veni la bibliotecă, de penalităţi, de taxe, şi aşa mai departe. Îi scutim de toate acestea, vrem să ne recuperăm cărţile. Am trimis scrisori, pentru că noi avem lista clară a celor care au restanţe, inclusiv numărul de cărţi şi inclusiv titlurile restante. Am trimis câte o scrisoare în care îi rugam frumos cu precizarea că nu o