Formaţia de futsal Progresul Focşani a pierdut la limită, 4-3 (2-2) confruntarea susţinută aseară pe terenul formaţiei CSM Studenţesc Iaşi, joc care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii I. Rezultatul partidei a fost influenţat de brigada de arbitrii, care, în opinia directorului tehnic al echipei de pe Milcov, Petrache Gurguiatu, a stabilit echipa învingătoare. Golurile echipei Progresul Focşani au fost marcate de Emilian Chivu, Florin Stanciu şi Sorin Popa. „Am fost furaţi pe faţă pe toată durata jocului de cei doi arbitri, care au închis ochii la unele faulturi comise de gazed, iar noi au fost taxaţi de fiecare dată. Felicit jucătorii noştri pentru dăruire şi modul în care au evoluat. Sperăm să avem prestaţii bune în partidele din play-off cu echipa Smart Bucureşti şi să ajungem în careul de aşi al futsalului românesc“, a spus directorul tehnic, Petrache Gurguiatu. Pe durata confruntării de ieri, Progresul Focşan a evoluat cu: Bogdan Sava, Marin Ungureanu, Emilian Chivu, Liviu Dumitriu, Florin Stanciu, Sorin Popa, Elvis Ilaş, Sergiu Sava, Paul Alexandrescu, Lucian Nistoroiu. În urma acestui eşec, Progresul Focşani a încheiat prima parte a campionatului pe locul 6 şi va juca în play-off împotriva echipei ACS Smart Ionescu Bucureşti (locul 3). Rezultatele etapei a XXII-a: CS City’us Târgu Mureş - ACS Odorheiu Secu-iesc 9-5, Spicom Sfântu Gheorghe - CFF Clujana Cluj-Napoca 9-3, Inter Teliu Braşov - CS United Galaţi 4-5. Primul tur al turneului play-off, care se va juca după sistemul „2 din 3”, va programa meciurile: locul 1 – locul 8, 2-7, 3-6 şi 4-5, echipa mai bine clasată urmând a disputa partida decisivă pe teren propriu.
Formaţia de futsal Progresul Focşani a pierdut la limită, 4-3 (2-2) confruntarea susţinută aseară pe terenul formaţiei CSM Studenţesc Iaşi, joc care a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii I. Rezultatul partidei a fost influenţat de brigad