Reorganizarea într-o concepţie sincronizată a Institutului Cultural Român a presupus soluţii la multe probleme deschise: care este sfera actuală a culturii? cum se poate mări impactul, nu doar diversitatea acţiunilor? ce priorităţi sunt de asumat? cum corelăm acţiunile imediate cu obiectivele pe termen lung încredinţate de lege? de cine depinde imaginea externă a României? cum putem pluraliza viziunile, stilurile, modalitătăţile de expresie? etc.
. Pe parcurs am dat publicităţii soluţiile îmbrăţişate. Ştim bine că orice instituţie publică trebuie să fie transparentă şi accesibilă argumentelor ce vin din rândurile cetăţenilor. Vreau ca în intervenţia de faţă să argumentez pe scurt trei rezolvări: descentralizarea activităţilor, sprijinirea revistelor care întreţin dezbaterea publică şi receptarea propunerilor alternative şi a criticilor. Sa le luăm pe rând.
Descentralizarea Institutului Cultural Român are, printre soluţii sale, crearea de filiale în provinciile istorice ale ţării. Până acum au fost inaugurate oficial filialele Oltenia-Gorj (Tg. Jiu), Moldova (iaşi), Dobrogea (Tulcea), Banat-Crişana (Arad). Sunt tot mai multe solicitări ale autorităţilor locale de a crea filiale. Urmează alte inaugurări oficiale. În continuare, însă, adaptăm filialele la regionalizarea ce se pregăteşte. S-au pus, însă, în dezbaterea publică o seamă de întrebări.
Nu cumva se dublează reţeaua inspectoratelor pentru cultură din judeţe? Răspunsul este negativ. Filialele - ca şi întregul Institut Cultural Român - au ca misiune, stabilită de lege, să facă cunoscută cultura română şi să-i asigure vizibilitate şi prestigiu. Ele se ocupă de etalarea valorilor româneşti în spaţiul internaţional (în fapt, şi în centrele culturale din provincie au loc interacţiuni cu alte ţări) şi nu se suprapun cu competenţele inspectoratelor judeţene pentru cultură.
Nu cumva se irosesc
