Un cititor ne-a transmis un set de fotografii, făcute în Parcul Teilor de la Materna, pentru a ne prezenta imaginea dezolantă pe care a găsit-o, în plină "lună a curăţeniei", în singurul spaţiu verde public şi accesibil în zona Micro.
"Problema nu e doar de mizerie. E drept că nici autorităţile nu fac nimic, iar acest lucru se vede, pentru că toptul e degradat. Dar trebuie să luăm în discuţie şi civilizaţia unor concetăţeni, care sunt sălbatici de-a dreptul şi distrug acest parc sau fac mizerie fără ca cineva să le atragă atenţia. Am făcut câteva fotografii, ca să vedeţi şi dvs situaţia din parc. Precizez că fotografiile au fost făcute sâmbătă, 20 aprilie, mai pe înserat. Ar fi bine să ia măsuri şi autorităţile şi să rezolvăm cumva problema sălbăticiei de care dau dovadă unii", ne-a transmis cititorul nostru.
Imaginile transmise vorbesc de la sine. Ce e de făcut?! Ce se poate face?! Ne place să avem un oraş frumos sau unul murdar?! Cum pot fi sancţionaţi/îndreptaţi cei care nu respectă normele elementare de convieţuire în comun?! Cine trebuie s-o facă?! Societatea civilă are vreun rol?! Iată întrebări la care aşteptăm un răspuns...
Foto 1 (sus):
Una din hinţile existente în zona copiilor a fost devastată, ruptă, fiind nefuncţională.
Foto 2:
Un topogan de plastic a fost smuls, iar copiii nu-l mai pot folosi:
Foto 3:
Dozele de suc, hârtiile şi mizeriile de tot felul sunt aruncate în nisip. Asta, poate, şi datorită faptului că nu prea există tomberoane de gunoi:
Foto 4:
Unii mută băncuţele prin parc după cum vor, mănâncă seminţe şi aruncă mizeria pe jos fără ca cineva să le atragă atenţia. În urma lor rămân mormane de mizerie:
Foto 5:
În zona fântânii, unele plăcuţe sunt sparte şi aruncate. Dacă te urci în zona unde e scena, ai o imagine dezolantă a fântânii care