Dacă analizăm maniera de lucru şi de dezbatere în ultimii ani a marilor probleme care contează cu adevărat, observăm o singură direcţie: radicalizare a mesajului sau îngustare a dorinţei de a gândi logic, şi, de aici, dificultate în înţelegere - iar de acceptare, nu prea mai poate fi vorba - a altei poziţii decât cea pe care o susţii.

Iar dintre aceste mari probleme, multe dintre ele sunt de-a dreptul comice în abordare, deoarece este evident că răspunsurile corecte sunt de obicei legate de eficientizarea consumului, reducerea risipei, creşterea calităţii producţiei, dar şi a raportului unităţi produse / resurse consumate, scăderea datoriei publice, sprijinirea tinerilor pentru dezvoltarea proprie şi reducerea avantajelor pensionarilor şi grupelor de vârstă +55 ani. Numai că aceste soluţii sunt logice şi normale, dar incorecte politic sau ideologic, ceea ce nu se poate accepta.

Totuşi, preferăm să fim oneşti şi deci, neagreaţi întotdeauna de toate părţile spectrului politic. De aceea, vom analiza – într-un prim episod – un subiect stringent, presant şi care va fi de multe ori citit cu opinie preconcepută: relaţia dintre România şi Gazprom, gigantul energetic al Rusiei.

Gazprom este considerat astăzi de foarte mulţi specialişti ai relaţiilor internaţionale drept inima Rusiei, fără de care acest stat nu ar rezista competiţiei economice şi politice globale. Este de altfel resimţit şi de către cetăţeanul rus, pentru că într-o vreme exista chiar o expresie: „Naş dom - Gazprom / Casa noastră - Gazprom”. Gigantul energetic rusesc este de fapt o proiecţie a unui minister al energiei, singurul care a reuşit să fie performant în anii 1990 în Rusia.

Or, este evident că puterea aduce putere, şi a fost doar un pas logic acela de a se consolida la nivel naţional, ceea ce s-a soldat prin promovarea la poziţia de prim-ministru a lui Viktor Cernormîrdin şi mai ap