Titlul de mai sus NU se referă la renumitul serial sovietic din anul 1973 (Семнадцать мгновений весны), care a dat naştere la nenumărate bancuri cu Stierlitz, Muller ş.a.m.d., ci la cea de-a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret din Chişinău. (Între paranteze fie spus, primăvara pare să fie un anotimp foarte prielnic pentru a organiza târguri de carte – dovadă, chiar recentul Salon du Livre de la Paris, din 21-25 martie, despre care am scris la timpul respectiv.)
Se-nţelege că politicienii nu au putut să lipsească de la eveniment, chiar dacă de data aceasta nu s-au prea înghesuit să viziteze, cel puţin de dragul camerelor de luat vederi, pavilionul nr. 3 de la Moldexpo care a şi găzduit târgul. Mai exact, l-au delegat pe Marian Lupu, să declare deschisă cea de-a XVII-a sesiune (ierte-mi-se limbajul de împrumut, că doar nu suntem în Parlament…) a Salonului; şi aşa am aflat că Domnia Sa trăieşte „un sentiment înălţător” (se putea altfel?!), şi că „nimeni nu mai este oaspete, toţi suntem prieteni”. Obişnuitul limbaj de lemn al elitelor noastre politice, din care am putut desprinde o singură frază ce spunea – mai exact, lăsa să-i scape! – adevărul: „Să ştiţi că ele, cărţile, vă vor ajuta să ajungeţi personalităţi într-o ţară care merită să aibă cărturari” (subl. mea). „Şi nu-i are?!”, am reacţionat imediat la aceste cuvinte. Ba da, mi-ar fi putut răspunde Preşedintele Parlamentului, mai cu seamă că în cuvântarea sa nu a uitat să spună că „ediţia aceasta e deosebită prin faptul că este dedicată marelui maestru Spiridon Vangheli. Să ne trăiască”. „Iar dacă-i are, cum trăiesc de fapt aceşti cărturari (în zilele când nimeni nu le urează „Să ne trăiască”)?! Şi ce face ţară pentru ei, ca să-i merite?!”, nu mă las bătut. „Şi ţara/statul ce face pentru ei?”
Poate susţine vreo publicaţie de cultură? Nu! (Clipa,
