Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olăroiu ia titlul și face scandal. Antrenorul spune că se comit abuzuri împotriva fotbaliștilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 aprilie 2013 ·

Antrenorul român amenință că va denunța la FIFA abuzurile comise împotriva jucătorilor săi. Sursa: alainfc.net

Cosmin Olăroiu (43 de ani) a câştigat cu Al Ain al doilea titlu consecutiv în Emiratele Arabe Unite. Echipa pregătită de antrenorul român şi la care este legitimat fundaşul Mirel Rădoi a câştigat cu 3-0 partida disputată joi seară, pe teren propriu, cu Dubai Cultural şi este campioană cu patru etape înainte de finalul sezonului. Al Ain are 58 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de următoarea clasată, Al Ahli, care mai are 5 jocuri de disputat, dar se află la o distanţă 16 puncte.

Mirel Rădoi nu a jucat în acest meci, fiind suspendat. Iar Olăroiu a acuzat dur, la sfârşitul partidei, sancţiunea pe care a primit-o fostul căpitan al Stelei. Tehnicianul român este decis să reclame la FIFA faptul că Rădoi şi Yusuf Ahmed Mousa (un alt jucător de-al său) au fost suspendaţi de comisiile federale fără ca ei să fi fost sancţionaţi de arbitru.

„Nu pot să mă bucur!”

„Am câştigat titlul, dar nu pot să mă bucur pe deplin, având în vedere abuzurile care s-au făcut împotriva lui Rădoi şi a lui Yusuf. Nu credeam că e posibil ca în fotbal să se treacă peste deciziile arbitrilor! Am vorbit cu avocaţii noştri să denunţe la FIFA suspendările primite de Rădoi şi Yusuf, ca să ni se facă dreptate acolo! Îmi pare rău, dar în Emiratele Arabe Unite sunt şi oameni cărora nu le pasă de fotbal”, a tunat Olăroiu, la conferinţa de presă de la finalul partidei.

Şi Balaci a fost campion cu Al Ain

Gruparea Al Ain FC a fost fondată în 1968 şi este prima echipă din Emiratele Arabe Unite care a câştigat Liga Campionilor Asiei (în 2003). În palmaresul formaţiei lui Olăroiu şi Rădoi mai figurează 10 titluri naţionale (ultimele două fiind cucerite cu „Oli”), 5 Cupe ale Preşedintelui, 3 Cupe ale Federaţiei, 4 Supercupe şi o Cupă a Campionilor Golfului.

Al Ain a ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°