Facultatile Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca au introdus in mare parte examen sau test de admitere, astfel ca "nu putem lua in calcul posibilitatea de a discuta despre mediile din liceu", a declarat pentru HotNews.ro rectorul Ioan Aurel Pop. Si rectorul interimar al Universitatii Politehnica din Bucuresti, George Darie, a explicat pentru HotNews.ro ca "nu putem sa schimbam regulile in timpul jocului, deci mergem pe metodologia de admitere de anul trecut". "Personal, eu cred inca in examenul de admitere", a adaugat Darie. La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, criza demografica, la care se adauga specificul regiunii nord-est de a avea un nivel mai precar al veniturilor si de a fi "cel mai mare furnizor de mana de lucru pentru strainatate", a determinat conducerea sa ia in calcul modificarea admiterii prin introducerea notelor din liceu.
Ministerul Educatiei a decis ca notele din liceu vor putea fi luate din nou in considerare pentru admiterea la facultate. Prevederea face parte dintr-un ordin de ministru publicat joi, 18 aprilie, in Monitorul Oficial. In urma cu un an ministrul de atunci al Educatiei, Catalin Baba, a modificat modalitatea de admitere la facultate, astfel incat anul trecut s-a intrat doar prin examen sau pe baza mediei de la Bacalaureat, dar universitatile nu au putut folosi mediile din timpul liceului. Citeste aici mai multe pe aceasta tema
Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca: Noi nu introducem printre criteriile de admitere notele obtinute de candidati in liceu
Ioan Aurel Pop Foto: Agerpres Contactat de HotNews.ro, rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a declarat ca "ordinul este o recomandare si, ca atare, noi, care am luat o decizie anterior de a introduce intr-o forma sau alta examen de admitere sau test de admitere la facultatile