Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO „Românii au talent“, cu mai puţin randament

Publicat in Adevarul, duminică 21 aprilie 2013 ·

SCĂDERE Cu toate că emisiunea de la Pro TV se apropie cu paşi repezi de finala din 10 mai, audienţele scad, de la o ediţie la alta.

„Inevitabil va fi bine“, noua piesă pe care Andra a lansat-o în a treia semifinală, şi replicile inteligente ale rapperului Krem au atras în medie, în faţa televizoarelor, 3,39 milioane de telespectatori pe minut, la nivel naţional. Această cifră confirmă scăderea audienţelor talent-show-ului, după 29 martie, când s-au ales cei 60 de semifinalişti. Descreşterea din ultimele episoade ale emisiunii are şi câteva explicaţii.

Petrişor Obae, editor la paginademedia.ro, consideră că ediţiile în care s-au difuzat selecţiuni de la preselecţiile din toată ţara au câştigat publicul prin imprevizibilitate şi printr-un montaj bine pus la punct, ce a reuşit să combine numerele spectaculoase cu momentele umoristice şi chiar penibile. Foto A treia semifinală live de la „Românii au talent“

În ediţiile transmise în direct, însă, telespectatorii sunt deja familiarizaţi atât cu cei 12 concurenţi, cât şi cu talentele de care ei sunt în stare, aspect ce diminuează din elementul-surpriză al emisiunii. Obae aminteşte şi de calitatea show-ului, exprimată în special prin prestaţia concurenţilor. Cu alte cuvinte, performările mediocre sunt sancţionate de publicul care schimbă canalul pentru o ofertă TV care să-l mulţumească mai mult, în contextul în care auditoriul de la Pro are cerinţe şi aşteptări ridicate.

Din punctul său de vedere, şi oferta concurentă explică scăderea ratingului, căci un program cu o temă mai interesantă poate „mânca“ din audienţă. Spre exemplu, vineri seară, TVR difuzează emisiunea cu specific popular „O dată-n viaţă“, ce se plasează pe locul secund în topul preferinţelor publicului, dar la o distanţă de câteva milioane de telespectatori faţă de oferta de la Pro. „Vorbim despre o scădere de la o audienţă extrem de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 19 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 35 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 53 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°