Militarii Brigăzii 8 LAROM au fost atacaţi sâmbătă, de terorişti. Nu a fost vorba despre un atac real, ci de un exerciţiu specific teatrelor de operaţii, pus la cale cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, eveniment organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre. După atacul teroriştilor, militarii au reuşit să-i imobilizeze pe aceştia, după care au fost lansate mai multe rachete. De altfel, persoanele care au mers sâmbătă în vizită la Brigada 8 LAROM ne-au precizat că aceasta a fost una dintre cele mai atractive activităţi puse la cale de militari. Militarii Brigăzii le-au arătat celor care au mers la ei în vizită, copii şi adulţi, armamentul şi tehnica aflate în dotare, exerciţii demonstrative specifice armei artilerie şi teatrului de operaţii din Afganistan, filme documentare şi o expoziţie fotografică cu tematică specifică.
De asemenea, Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Vrancea a avut un stand de promovare a ofertei educaţionale a instituţiilor militare de învăţământ şi a carierei militare. Programul activităţilor a debutat cu un concert al muzicii militare a Garnizoanei Focşani şi s-a încheiat cu vizitarea sălii tradiţiilor militare şi a comandamentelor celor trei unităţi focşănene.
La activitate au participat peste 150 de copii, de la mai multe unităţi de învăţământ, foste cadre militare ale Brigăzii, veterani de război, familiile militarilor Brigăzii.
Activităţile dedicate Zilei Forţelor Terestre vor continua marţi la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focşani. Persoanele interesate pot participa la Ziua Porţilor Deschise între orele 10.00-14.00. Vizitatorilor li se vor prezenta unitatea, armamentul şi tehnica de luptă din dotare, standul Biroului de informare şi documentare, Centrul Medical Operaţional, precum şi competiţia de drill-team, la care vor participa loturi