de Ana Maria Mătuşoiu
21 aprilie 2013 23:49
14 vizualizari
A-A+
Sentimente puternice, prospeţime şi doze substanţiale de energie. Acestea sunt principalele schimbări pe care primăvara le–a adus în ultimele săptămâni. Dar nu numai. Modificări apar mai ales în rândul reprezentantelor sexului frumos şi în materie de vestimentaţie. Şi se iveşte, astfel, o serie de întrebări: Pantaloni evazaţi sau mulaţi? Bluză din dantelă sau bumbac? Dar, în special, ce culoare să alegem? Paleta propusă de designeri pentru primăvara–vara 2013 este una ce le va permite să se joace cu nuanţe dintre cele mai diferite, fără riscul de a crea combinaţii nereuşite. În acest fel, aceştia aduc, după o iarnă lungă şi obositoare, îmbinări între cele mai vesele, deschise, optimiste şi îndrăzneţe culori.
Galbenul, un magnet al privirilor
Galbenul se va purta şi în primăvara-vara acestui an. Este o culoare a extremelor, fiind asociată inividiei, geloziei, dar reprezintă, în acelaşi timp, un factor ce degajă lumină, optimism şi chiar curaj. Cu toate acestea, atunci când intensitatea galbenului ne apare în faţă, ne gândim, inevitabil, la culoarea şi căldura soarelui. Iar un lucru important pentru o tânără doamnă sau domnişoară care alege să îl poarte, este că galbenul atrage priviri. Trebuie să avem, însă, grijă cu accesoriile, pentru a nu da impresia de prea mult. Este o culoare ce suportă combinări, aşa că poate fi la fel de bine asortat cu albastru, dar şi cu alb, gri, negru, nude sau mov.
Albastru. În două nuanţe
Fiind culoarea receptivităţii, sensibilităţii, detaşării şi totodată a generozităţii, albastrul se va purta în două nuanţe. Considerată a fi cea mai adâncă dintre culori, albastrul va oscila anul acesta între deschis şi închis. Şi asta pentru că primul ton este cel de bleu saturat. Fluiditatea şi transparenţa pe care