Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliberarea ostaticilor francezi: o victorie diplomatică a unui preşedinte african certat cu democraţia

Publicat in rfi, duminică 21 aprilie 2013 ·

Eliberarea celor 7 ostatici francezi, răpiţi în Camerun pe 19 februarie anul acesta şi deţinuţi în Nigeria pînă acum cîteva zile, apare ca o victorie diplomatică a preşedintelui camerunez Paul Biya, la putere de peste 30 de ani. Preşedintele francez François Hollande a subliniat de altfel rolul avut de şeful statului camerunez în tratativele de eliberare a celor două familii franceze, compusă din trei adulţi şi patru copii. Paul Biya este considerat de unii observatori drept cel mai "bătrîn dictator african prieten al Franţei", expresie utilizată de Agenţia France Presse. La sfîrşitul lunii ianuarie preşedintele camerunez a fost primit la Paris de François Hollande care a deschis, atunci, o discuţie despre situaţia drepturilor omului în Camerun. Probabil că în prezent, cel puţin pentru o perioadă, subiectul va fi pus între paranteze în relaţiile dintre Franţa şi Camerun. Paul Biya a fost omul cheie care a negociat, prin relaţiile sale şi emisarii săi, eliberarea celor şapte francezi, probabil în schimbul punerii în libertate a unor islamişti, membri ai sectei Boko Haram, deţinuţi în Nigeria şi în Camerun. In mod oficial se spune că nu a fost plătită nici o răscumpărare pentru eliberarea celor 7 francezi răpiţi pe cînd efectuau o excursie cu maşina într-un parc natural din Camerun, nu departe de graniţa cu Nigeria. In ţara sa preşedintele Biya, care are 80 de ani, este puternic contestat, mai ales că a fost "reales" în fruntea statului în 2011 pentru încă şapte ani. El iese însă întărit, cu un plus de autoritate, în urma acestei afaceri. In altă ordine de idei, foştii ostatici încep să povestească detalii despre cum au trăit timp de două luni în plină savană, hrănindu-se doar cu orez şi sardine, suferind de sete. Cei patru copii avînd vîrste între 5 şi 12 ani au ieşit din această încercare fără să fie prea traumatizaţi, de altfel adulţii le-au ascuns gravitatea situaţ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 55 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°