Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Străjerul care le dezvăluie turiştilor misterele Cetăţii Râşnov

Publicat in Adevarul, duminică 21 aprilie 2013 ·

Gheorghe Samoilă şi-a ales rolul de străjer al porţilor Cetăţii Ţărăneşti fiindcă vrea să îi înveţe şi pe alţii istoria locului, dar mai ales să-i lămureacă pe turişti în privinţa unor mituri sau legende.

Pasiunea pentru istorie, dar mai ales plăcerea de a sta de vorbă cu oamenii şi a le destăinui din secretele pe care le cunoaşte, l-a făcut pe Gheorghe Samoilă să devină unul dintre străjerii Cetăţii Ţărăneşti din Râşnov. Îmbrăcat într-o vestimentaţie medievală, specifică secolului al XVII-lea, bărbatul a intrat imediat după „recrutare” în pielea personajului, devenind un ostaş de nădejde al Cetăţii. „Cred că sunt destul de serios şi credibil şi probabil de aceea am fost ales să joc acest rol”, spune bărbatul. Cu sabia în mână, străjerul îi pofteşte cu căldură pe turişti în cetate, oferindu-le totodată, şi multe informaţii despre istoria locului.

Cunoscător al legendelor

Râşnoveanul este ca o carte deschisă şi oricând poate să îi lămurească pe curioşi în legătură cu dilemele lor. „Mie îmi place să spun tot ce ştiu. Alţii duc cu ei secretele în mormânt, dar eu nu sunt genul de om”, s-a destăinuit străjerul. Gheorghe Samiolă povesteşte cu plăcere despre legendele locului. „Se spune că undeva, lângă cetate, unde pe vremuri ţiganii ţineau baluri, este îngropat aur. Acest lucru se ştia din bătrâni, fiindcă în acea zonă apărea o flacără din pământ. Acest lucru este logic, fiind demonstrat pe plan ştiinţific: aurul se oxidează, iar în contact cu aerul, se aprinde. Deocamdată, aurul nu a fost descoperit”, ne povesteşte râşnoveanul cu pasiune una dintre legende. Foto Râşnovul, o veritabilă atracţie turistică

Amintiri din copilărie

De asemenea, el îşi mai aduce aminte cum, atunci când era mic şi mergea cu fraţii în pădure să se joace, purta căţei de usturoi în buzunar pentru a se apăra de vrăjitoarele rele. „Se spune că aurul îngro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°