China a redus numărul infracţiunilor care se predepsesc cu moartea, dar chiar şi aşa, în această ţară, se execută mai mulţi condamnaţi decât în toate celelalte ţări la un loc.
Cu excepţia Chinei (şi Siria şi Egipt, de unde datele nu au putut fi obţinute), Amnesty International a înregistrat 682 de execuţii în 21 de ţări pe parcursul anului trecut. Trei sferturi dintre execuţii au avut loc în Iran, Irak şi Arabia Saudită.
În Irak, numărul executaţilor aproape s-a dublat într-un an, până la 129 de persoane, din care 34 au fost realizate într-o singură zi.
Americanii au omorât 43 de criminali, plasându-se pe locul cinci în lume. Numărul s-a redus considerabil faţă de vârful atins în 1999, când au fost condamnaţi la moarte şi executaţi 98 de prizonieri.
În aprilie 2012, Connecticut a devenit al 17-lea stat american care a abolit pedeapsa cu moartea, şi al cincilea din ultimii şase ani. Alte câteva sunt în proces de a renunţa la acest sistem. Declinul numărului de execuţii din America reflectă o tendinţă întâlnită la nivel global. Anul trecut, Letonia a devenit a 97-a ţară care a scos pedeaspa capitală din sistemul juridic. Dar sunt şi locuri mai recalcitrante în care pedeapsa cu moarte încă îşi păstrează poziţia şi chiar înregistrează creşteri.
SURSA: The Economist