Obișnuiți să prezentăm și comentăm tot felul de furturi uluitoare comise de diverși politicieni sau potentați ai zilei, uităm să privim cu puțină atenție în jur pentru a pricepe cum stă treaba cu hoția în România.
Cât de mult și cum se fură în România se descrie mult mai bine în întâmplări aparent banale, pe care nu le vom vedea niciodată la televizor pentru că personajele lor nu sunt destul de importante și mai ales pentru că fură aparent mărunțișuri.
În realitate însă, adunate la un loc, toate aceste mărunțișuri se strâng într-un șuvoi al hoției care îneacă țara de la un capăt la altul și ne ține în mocirla subzistenței, unde politicienii care dau pomeni pot controla cel mai bine lucrurile.
Două întâmplări banale, prin care ați trecut aproape țoți, mi-au descris perfect cu câtă naturalețe se fură în jur și mai ales de ce primesc voturi cu duiumul și aplauze la scenă deschisă politicienii care sunt hoți dovediți.
Recent m-am dus la o spălătorie din București, să-mi spăl mașina prăfuită rău după un drum lung de Timișoara. Mă uit la prețuri, bag mașina în locul de spălare și spun băiatului care a venit imediat ce vreau. Spirt băiatul, se apucă în viteză de treabă făcându-mă să mă gândesc că e norocos patronul spălătoriei să aibă angajați atât de muncitori.
Asta mai ales după ce, cu două săptămâni înainte încercasem să intru într-o altă spălători, aproape de de închiderea programului, și mi-au spus băieții că nu mai lucrează. ”Intrăm peste program, șefu! Nu se poate!”, m-a apostrofat unul dintre ei. ”Uite niște români fericiți care nu vor să mai facă un ban în plus!”, mi-am spus atunci și am plecat să cresc profitul unei benzinării dintr-un lanț multinațional care are și spălătorii automate non-stop.
Băiatul mă strigă imediat după ce a intrat cu aspiratorul în mașină. ”Șefu, șefu, hai puțin să-ți arăt ceva. E păt
