Crângul Petreşti, toate spaţiile verzi din Focşani şi din curţile instituţiilor publice vor fi stropite cu substanţe speciale împotriva căpuşelor. Astfel, reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Focşani doresc să prevină apariţia cazurilor de muşcătură de căpuşe, mai ales în perioada următoare, când este de aşteptat ca focşănenii să iasă la iarbă verde. „Noi vrem să fim siguri că nu va avea nimeni probleme din cauza căpuşelor. Avem patru angajaţi pe care i-am mobilizat pentru această acţiune”, ne-a declarat Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvoltare.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean, de la începutul lunii aprilie, 17 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost muşcate de aceste insecte. Nicio persoană nu a fost suspectată de boala Lyme şi nici nu a avut nevoie de internare în spital. Medicii spun că această boală se manifestă prin apariţia de pete pe piele, dureri articulare, paralizie şi dureri de cap.
Astăzi începe şi acţiunea de dezinsecţie şi deratizare în spaţiile publice din oraş. Deocamdată, nici o asociaţie de proprietari nu s-a arătat interesată să efectueze aceste acţiuni cu ajutorul angajaţilor de la Direcţia de Dezvoltare. „Costul pentru fiecare apartament ar fi de 7 lei. Noi facem deratizare şi dezinsecţie doar pe spaţiul public. Putem efectua aceste servicii contra cost şi pentru asociaţiile de proprietari, dar nu ne-a solicitat nimeni”, a adăugat Laurenţiu Mocanu. Asociaţiile de proprietari sunt obligate să facă dezinsecţie şi deratizare, cel puţin o dată pe an.
Crângul Petreşti, toate spaţiile verzi din Focşani şi din curţile instituţiilor publice vor fi stropite cu substanţe speciale împotriva căpuşelor. Astfel, reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Focşani doresc să prevină apariţia cazurilor de muşcătu