Poliţiştii din Drăgăneşti-Olt, împreună cu cei de la Dăneasa, au confiscat 700 de kilograme de carne şi organe de miel, care proveneau din locuri neautorizate.
Oamenii legii au depistat un bărbat de 57 de ani, din comuna ilfoveană Dobroieşti, care transporta cu o autoutilitară carcase de miel. El a fost oprit de poliţişti pe DJ 645, pe raza comunei Văleni, şi le-a declarat acestora că a achiziţionat carnea de la un bărbat din localitatea olteană. Autoutilitara a fost transportată la sediul DSVSA Olt din Slatina, unde ilfoveanul a prezentat două certificate sanitar-veterinare de sănătate publică, emise la data de 16 aprilie 2013, de către un abator din judeţul Argeş.
„În vederea stabilirii cu exactitate a modului de sacrificare a animalelor, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu reprezentanţii DSVSA Argeş, au efectuat verificări la abatorul menţionat în documente. În urma verificărilor, s-a stabilit că, întreaga cantitatea de carne de miel, găsită în autoutilitară, nu a fost procesată în această unitate şi nu deţine documente sanitar-veterinare”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 1.500 de lei, iar toată carnea a fost confiscată.
„Întrucât cantitatea de 700 kilograme carne şi organe provine din sacrificare în alte locuri decât cele autorizate, fără examen sanitar veterinar şi fără documente legale de provenienţă, s-a dispus confiscarea acesteia şi transportarea către incineratorul ecologic al Primăriei municipiului Piteşti, în vederea incinerării”, au mai precizat poliţiştii.