Urmărind Congresul PSD, am avut senzaţia că privesc imagini şi ascult discursuri de la o mare, mare sărbătoare de familie. Unde nu se vorbeşte decât de bine, reuşitele, reale sau încă doar dorite, capătă dimensiuni cosmice, iar în perspectivă nu mai e decât de retuşat pe ici, pe colo, spre a ajunge la standardele unei economii, ale unei ţări perfecte. "Festivism, sau luciditate?", îmi titram comentariul din preziua evenimentului. Nu foloseşte nimănui să nu observi că derularea congresului a fost prea mult marcată de festivism. Sigur, echipa Ponta are destule motive de satisfacţie. Face parte dintr-o coaliţie care, deocamdată cel puţin, guvernează având o susţinere parlamentară copleşitoare, care practic a redus la tăcere opoziţia. Nu-i mare pagubă că, după ani de zile în care au batjocorit ţara şi au prăduit-o, pedeliştii sunt acum marginalizaţi şi puşi în situaţia de a nu mai putea sfârteca bugetul ţării. Dar lipsa de grijă politică poate trimite PSD (implicit USL) către preocupări minore, îl poate îndemna să se culce pe o ureche. Nevăzând dimensiunea relă a greutăţilor în care încă se zbate şi chiar se afundă populaţia. Şi dând prioritate amenajărilor de partid, iar nu celor economice şi sociale, aşa cum a cerut electoratul atunci când a dat de-a azvârlita cu pedeliştii.
Cum spuneam, congresul, organizat după reţete verificate în timp, a mers ca pe roate. Fără concurent, Victor Ponta a primit un nou mandat, până la congresul următor, care ar trebui să aibă loc înainte de alegerile parlametare din 2016 (n-am înţeles de ce nu după, când ar fi putut fi evaluate şi rezultatele scrutinului). Vicepreşedinţi au fost aleşi cam cei care a trebuit, prin prisma staff-ului partidului. Inclusiv ioan Rus, vice pe regiunea N-V, personaj mai mult decât controversat, de al cărui patinaj slalomat în vara lui 2012 se leagă stabilirea cvorumului la referendum şi salvarea de