Preşedintele Sindicatului Alma Mater a dezvăluit, pentru „ring”, noul său proiect pentru Educaţie. Anton Hadăr doreşte ca „acordul social pentru Educaţie” să fie votat prin referendum şi să penalizeze, totodată, profesorii fără performanţe.
Drepturile şi obligaţiile cadrelor didactice ar putea ajunge la... votul oamenilor. Sindicalistul Anton Hadăr îi va prezenta premierului Victor Ponta un proiect prin care doreşte să revoluţioneze învăţământul din România. „Am propus un acord social pentru Educaţie, vineri, la sediul PSD, unde a fost o discuţie la Grupul de învăţământ de la PSD. Nu l-am dat publicităţii pentru că vreau să îl dau în forma finală. Acest acord aş dori să fie votat prin referendum de toată populaţia ţării. Aşa să i se acorde Educaţiei un rol privilegiat susţinut de forţa votului popular. Prin referendum vom putea stabili o independenţă a învăţământului de politic şi vom fi obligaţi ca pe viitor să nu mai schimbăm legile bilunar, procentele nu vor mai depinde de Ministerul Finanţelor. Indiferent de ce partid conduce ţara, Educaţia va avea procente stabilite în mod gradual. În acelaşi timp, vom întrevedea acolo drepturile şi obligaţiile cadrelor didactice. Comunitatea noastră va putea să fie privilegiată prin salarizare, dar şi trasă la răspundere pentru nereuşite. Profesorului îi dai bani, dar îi şi ceri. Îi dai bani pe măsura unui profesor dintr-o ţară evoluată. (...) Este important să îi atragem prin salarizare pe cei mai buni în sistemul educaţional. Salarizarea va trebui să fie după performanţă. În acord se va scrie. Nu dai salariu egal dacă nu se ocupă. Nu îi mai dai voie să facă meditaţii, sau, dacă le face, să le declare. Cum l-ai prins, la revedere”, ne-a declarat Hadăr.
Notele din liceu, criteriu la admitere
Potrivit unui nou ordin al ministrului, publicat vineri în „Monitorul Oficial”, la calculu