Pasiunea pentru un mijloc de transport deosebit de al celorlalţi semeni nu e de ieri de azi. În secolul XIX, cei mai bogaţi boieri ai Iaşului plăteau şi contravaloarea unei moşii pentru o trăsură cât mai cochetă. Poate mai mult decât dau bogaţii de astăzi, raportându-ne la vremuri, pe un bolid de lux.

În perioada romantică a secolului XIX, Capitala Moldovei era populată de mai multe familii boiereşti, a căror averi erau colosale. Aceste familii, cum au fost cele ale Sturzeştilor, Cantacuzinilor, Mavrocordaţilor, Rosetteştilor, Ghikuleştilor, Catargiilor, Moruzzeştilor, Mavrogheniilor, Callimachilor, Balşilor, îşi permiteau să cheltuie sume impresionante pentru acea vreme pentru a-şi îndeplini orice moft.

Până la jumătatea secolului XIX, în fiecare casă de boier care se respecta se găseau o mulţime de servitori, robia ţiganilor fiind abolită în 1855.

Poate cea mai costisitoare pasiune a bogaţilor Iaşiului acelor vremuri erau trasăturile boiereşti. Fie că era vorba de landouri, caleşti, carete sau docare, boierii îşi doreau întotdeauna să deţină cel mai cochet mijloc de transport din oraş. Şi erau dispuşi să plătească pentru asta sume impresionante. Istoricii consemnează că cele mai scumpe trăsuri se cumpărau din capitalele vestite ale Europei de atunci. Viena, Paris şi Londra.

“Se poate aprecia că posesorul unei asemenea echipaj era echivalentul unui deţinător de astăzi al unei maşini foarte scumpe (Ferrari; Roll-Royce; Bentley; Lamborghini etc.). Într-o familie de mari boieri atât boierul, cât şi boieroica, dar şi fiii sau fiicele acestora aveau uneori câte o trăsură, dar în famile erau şi altele mai ieftine de „dărvală” (piaţă)”, susţine scriitorul Eugen Suceveanu. Uneori, costul unei trăsuri cumpărată din Occident se ridica la cel al unei întregi moşii.

“La aceste aspecte privind mijloacele de transport care caracterizau marile f