Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost guvernator american devine preşedintele "Credit Bank" Moscova

Publicat in Bursa, luni 22 aprilie 2013 ·

Fostul guvernator de Colorado, Bill Owens (timp de două mandate), va prelua funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere din cadrul "Credit Bank" Moscova, care se pregăteşte de listare. Owens îl va înlocui pe Sandy Vaci, care a demisionat săptămâna trecută, după ce a condus banca timp de cinci ani.

"Mă bucur că Bill Owens, actual membru al consiliului de supraveghere, a acceptat nominalizarea pentru preluarea funcţiei deţinută de mine", a spus Vaci, adăugând că Owens are experienţă la nivel de conducere şi un background financiar puternic.

În opinia lui Vaci, consiliul de supraveghere al băncii va avea nevoie de un preşedinte independent şi puternic, care să poată conduce procesul de listare a băncii, respectiv să asigure ulterior continuitatea.

Owens a fost guvernator al statului Colorado în perioada 1995-1999, când a fost ales pentru un prim mandat. Al doilea mandat l-a derulat în perioada 1999-2007. Owens a fost, de asemenea, director independent al FESCO (Far Eastern Shipping Company), societate rusă de trans-port maritim, logistică şi porturi. Totodată, acesta face parte din consiliile de administraţie ale mai multor companii listate la New York Stock Exchange.

ALINA VASIESCU Fostul guvernator de Colorado, Bill Owens (timp de două mandate), va prelua funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere din cadrul "Credit Bank" Moscova, care se pregăteşte de listare. Owens îl va înlocui pe Sandy Vaci, care a demisionat săptămâna trecută, după ce a condus banca timp de cinci ani.

"Mă bucur că Bill Owens, actual membru al consiliului de supraveghere, a acceptat nominalizarea pentru preluarea funcţiei deţinută de mine", a spus Vaci, adăugând că Owens are experienţă la nivel de conducere şi un background financiar puternic.

În opinia lui Vaci, consiliul de supraveghere al băncii va avea nevoie de un preşedinte independent ş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Un parlamentar CDU, Christian Hirte, dezvăluie că a angajat un cetăţean rus cu legături cu FSB

News.ro acum o ora
Deputatul german din Turingia Christian Hirte, din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori), a dezvăluie cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), că a descoperit că unul dintre colaboratorii săi, cetăţeanul rus Konstanti

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°