„Cântarea Pământului“ este făcută „(ca) pentru proşti“, în filmul SF „Oblivion. Planeta uitată“, cu Tom Cruise în rolul principal. Deşi vor mai fi multe filme proaste până la sfârşitul anului, este greu de crezut că va mai fi unul ca acest „Oblivion. Planeta uitată“. Este vorba aici atât de nivelul puerilităţii, care atinge cote stupefiante, cât şi de cota pretenţiilor financiare (filmul este lansat ca unul din blockbuster-urile anului) şi ca mesaj.
„Cântarea Pământului“
„Salvaţi Pământul până nu este prea târziu, este singura noastră casă“, încearcă să ne spună disperat „Oblivion“. Tom Cruise a fost ales să interpreteze rolul principal pentru ecranizarea poveştii puerile dintr-un roman grafic (carte de benzi desenate) semnat de regizorul filmului, Joseph Kosinski. Problema e că această „Cântare a Pământului“ este făcută în film nu „ca pentru proşti“, ci chiar pentru proşti. S-ar putea considera că, la urma urmei, acesta este publicul-ţintă al peliculei: adolescenţi şi tineri de 20 şi ceva de ani, adepţi ai „culturii de mall“ şi lipsiţi de o reală memorie culturală. Acest public se vrea a fi trezit şi făcut conştient de farmecul lucrurilor simple.
Credibilitate zero Culmea este că, în primele secvenţe, filmul lui Tom Cruise (mai degrabă decât al lui Kosinski) chiar părea să promită ceva bun şi interesant. Aveam impresia că, în sfârşit, iată un film care îşi ia în serios eticheta de science-fiction şi acordă atenţia cuvenită elementelor de tehnică şi de decor al viitorului. Creativitatea realizatorilor a secat însă rapid şi, în cele din urmă, se ajunge ca orice credibilitate şi atenţie la detalii să fie aruncate la coş. Important e mesajul, nu-i aşa? Fără să mai vorbim de incredibila plasare în timp a primei călătorii spaţiale în... anul 2017. Efectul de realitate, odată acceptate premisele de plecare, este însă esenţial pentru sci
