Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionala de handbal feminin a României va efectua un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei

Publicat in Pro Sport, duminică 21 aprilie 2013 · ·

Echipa naţională de handbal feminin a României va efectua un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, după ce va face vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Bucureşti.

Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că au fost convocate 28 de jucătoare, pentru efectuarea vizitei medicale la Centrul de Medicină Sportivă din Bucureşti, iar dintre acestea 24 vor pleca apoi la Cheile Grădiştei, pentru câteva zile de pregătire.

"Era o acţiune stabilită în calendarul naţionalei, în care erau prevăzute şi două meciuri amicale cu Ungaria. Acestea au căzut însă, pentru că perioada nu este în calendarul oficial al EHF, iar Ungaria are multe jucătoare în străinătate şi nu a reuşit să le adune în timp util. Astfel că, profităm să facem vizita medicală, care este obligatorie, şi vom avea şi câteva zile de pregătire. Au fost convocate şi fete obişnuite cu prezenţa la lotul naţional, dar şi fete mai noi", a precizat Tadici.

Luni, la sediul FR Handbal, va avea loc şi şedinţa cu preşedinţii de cluburi din Liga Naţională feminină, iar marţi cea cu conducătorii cluburilor masculine. "Printre altele se va discuta şi despre aplicarea regulamentelor FRH privind convocările la echipa naţională. De acum înainte, jucătoarele ce vor fi convocate vor fi obligate să se prezinte la echipa naţională, iar dacă vor refuza vor suporta consecinţele regulamentare. La fel şi cele care vor veni, dar vor da dovadă de pregătire superficială. Se va întocmi un raport către FRH şi vor fi trimise acasă. Toate acestea trebuie stabilite de comun acord cu preşedinţii de cluburi şi federaţia", a mai spus Gheorghe Tadici.

În ultima perioadă mai multe jucătoare eligibile pentru echipa naţională au trimis scrisori către FR Handbal prin care anunţau că doresc să întrerupă pentru o perioadă participarea la activităţile reprezentativei.

Mediafax

Ec

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°