Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează cea de-a doua simulare a Evaluării naționale, 23-25 aprilie 2013

Publicat in Gazeta de Navodari, duminică 21 aprilie 2013 ·

În perioada 23- 25 aprilie 2013, aproximativ 6.200 de elevi de clasa a VIII- a, din şcolile constănţene, vor susţine probele din cadrul celei de-a doua simulări organizate în acest an școlar de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Marți, 23.04.2013, în intervalul 12.00-14.00, se desfăşoară prima probă, la disciplina Limba și literatura română, urmând ca joi, 25.04.2013, să aibă loc proba la Matematică. Lucrările scrise vor fi evaluate la nivelul unităţii de învăţământ (centru de examen/centru de comunicare). Evaluarea se va realiza de către profesorii unităţii şcolare, pe cât posibil lucrările elevilor claselor la care aceştia nu predau. În cazul în care nu este posibil acest lucru, evaluarea va fi realizată şi de către profesorii care predau la clasele respective. În situaţia unităţilor şcolare cu 1-2 clase a VIII-a, pentru a se putea realiza evaluarea lucrărilor în pereche, comisia din centrul de examen va apela la preşedintele comisiei/preşedinţii comisiilor din unitatea/unităţile de învăţământ învecinată/învecinate, care va/vor desemna profesori evaluatori din aceste unităţi şcolare. Rezultatele evaluării vor fi comunicate elevilor, prin afişarea acestora la fiecare centru de examen/centru de comunicare, în data de 9.05.2013, până în ora 12,00. De asemenea, rezultatele evaluării la cele două discipline vor fi transmise comisiei judeţene în data de 9.05.2013, până la ora 14,00. Acestea vor fi analizate la nivel de clasă, discutate cu elevii și cu părinții. Inspector şcolar, Prof. Cristina Maria Ivan

În perioada 23- 25 aprilie 2013, aproximativ 6.200 de elevi de clasa a VIII- a, din şcolile constănţene, vor susţine probele din cadrul celei de-a doua simulări organizate în acest an școlar de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Marți, 23.04.2013, în intervalul 12.00-14.00, se desfăşoară prima probă, la disciplina Limba și literatura română, urmând ca j

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 27 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 51 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 41 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 48 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°