Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E oficial! Operaţiile estetice i-au adus moartea

Publicat in Click, duminică 21 aprilie 2013 ·

Răsturnare de situaţie în cazul tinerei de 27 de ani, din Iaşi, care a murit, la începutul lunii februarie după ce şi-a pus silicoane. Potrivit medicilor legişti, ea a decedat din cauza unui edem cerebral, şi nu a unei tromboze pulmonare, aşa cum se stabilise iniţial.

Raportul necropsiei arată ca şi cauză a decesului apariţia unui edem cerebral. Diagnosticul actual este diferit de cel stabilit iniţial în certificatul constatator al decesului, atunci când legiştii au precizat că moartea ieşencei ar fi fost provocată de o tromboză pulmonară. Astfel, concluzia finală este că decesul Marianei Ciubotariu ar fi fost provocat de mai mulţi factori, fiind declanşat însă de stresul perio­pe­rator.

"Nu este vorba de termenul propriu-zis al stresului, cel care provoacă depresii. În caz medical, e vorba de o slăbire a organismului, provocată, cel mai probabil, de celelalte operaţii estetice", a explicat un medic.

Potrivit specialiştilor, stresul perioperator ar fi dus la o secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic, cel care controlează apa din organism. Ulterior, s-ar fi ajuns la un exces de apă în celule, iar în final la edem cerebral, adică o acumulare în exces de apă în ţesutul cerebral. Olga Tănase, mama concubinului Marianei Ciubotariu, a menţionat că autorităţile ar încerca "muşamalizarea" cazului.

"Eu nu mă voi lăsa până când nu se va face dreptate. Cum e posibil ca, iniţial, să se stabilească o cauză a morţii, iar acum să fie alta? Mai ales că medicul nu s-a schimbat. Cum să fie fata stresată, în condiţiile în care nu era la prima operaţie de acest gen? Ar fi putut fi stresată la primele operaţii, dar nu acum! Stresul duce la nebunie, în cel mai rău caz, dar nu te omoară. Vom cere expertize peste expertize până adevărul va ieşi la iveală", ne-a spus Olga Tănase.

Medicul care a ­efectuat operaţia estetică, ­Lucian Popa, este cerce

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 5 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°