Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casă mistuită de flăcări

Publicat in Ceahlaul, luni 22 aprilie 2013 ·

Un bărbat a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce vineri seara i-a ars casa. Bărbatul locuieşte singur în casa părintească, din satul Bodeştii de Jos, după ce părinţii i-au murit. Vineri, în jurul orei 19, el a făcut un foc la pirostrii, în ogradă, ca să-şi pregătească ceva de mâncare, întrucât în casă nu are sobă. La un moment dat, a intrat în casă şi după vreun sfert de oră, când a vrut să vadă dacă mâncarea fierbe, focul era deja vâlvătaie și cuprinsese o anexă şi casa. Sătenii care erau la prăşit, în grădini, au văzut flăcările înalte de câţiva metri şi au sunat la 112. Un echipaj de la Detaşamentul Piatra Neamţ a ajuns imediat la locul incendiului şi a intervenit, reuşind în cele din urmă să-l stingă. Din casă au mai rămas doar pereţii, iar bărbatul, care nu are nici o sursă de venit, va fi ajutat de vecini, o vreme, până îşi va reface casa. După ce pompierii au stins focul, bărbatul a căzut la pământ, extrem de mâhnit de faptul că a rămas fără locuinţă. Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la focul lăsat nesupravegheat. Un bărbat a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce vineri seara i-a ars casa. Bărbatul locuieşte singur în casa părintească, din satul Bodeştii de Jos, după ce părinţii i-au murit. Vineri, în jurul orei 19, el a făcut un foc la pirostrii, în ogradă, ca să-şi pregătească ceva de mâncare, întrucât în casă nu are sobă. La un moment dat, a intrat în casă şi după vreun sfert de oră, când a vrut să vadă dacă mâncarea fierbe, focul era deja vâlvătaie și cuprinsese o anexă şi casa. Sătenii care erau la prăşit, în grădini, au văzut flăcările înalte de câţiva metri şi au sunat la 112. Un echipaj de la Detaşamentul Piatra Neamţ a ajuns imediat la locul incendiului şi a intervenit, reuşind în cele din urmă să-l stingă. Din casă au mai rămas doar pereţii, iar bărbatul, care nu are nici o sursă de venit, va fi ajutat de vecini, o vrem

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 8 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 5 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 9 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 9 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Evaluare Națională 2024: Ce subiecte au primit elevii la limba și literatura română și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 13 ore
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română. Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 13 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 12 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°