* Cristian Buşu, candidatul propus de Franklin Templeton, a obţinut un mandat de administrator
Acţionarii SIF Oltenia l-au reconfirmat pe Tudor Ciurezu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, în cadrul Adunării Generale de sâmbătă, când au avut loc alegeri pentru conducerea companiei.
Anina Radu şi Petre Ghibu au rămas şi ei în Consiliu, prima în calitate de vicepreşedinte.
CA-ul a fost completat de trei nume noi: Ana Bobircă, economist conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice, propusă de fondul de investiţii Business Capital for Romania Opportunity Fund, Cristian Buşu, director economic şi membru în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea, propus de Fondul Templeton Developing Markets Trust şi Daniela Toader de la Axxess Capital, propusă de producătorul de materiale plastice Prodplast.
Potrivit preşedintelui SIF Oltenia, cel de-al şaptelea candidat la Consiliul de Administraţie nu a fost ales, deoarece nu a îndeplinit condiţia de majoritate plus un vot din capitalul prezent şi reprezentat în adunare, urmând să fie cooptat de către Consiliul de Administraţie după ce va fi avizat, până la prima Adunare Generală.
* Dividend brut de 0,13 lei/acţiune
Tot în AGA de sâmbătă, acţionarii au aprobat şi dividendul de 0,13 lei/acţiune, cu plata începând din luna septembrie.
Tudor Ciurezu ne-a mai spus că acţionarii SIF5 au aprobat situaţiile financiare ale societăţii pentru anul 2012, descărcarea de gestiune a administratorilor, bugetul de venituri şi cheltuieli, strategia de dezvoltare, indemnizaţia propusă pentru administratori, precum şi numirea JPA Audit şi Consultanţă în calitate de auditor pentru o perioadă de doi ani.
* Tudor Ciurezu: Voi respecta strategia adoptată de acţionari
Preşedintele SIF Oltenia Tudor Ciurezu ne-a declarat, sâmbătă, că va respecta s