Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, pare să se fi răzgândit în privinţa selectării managementului privat la companiile de stat
"Important este să le facem să fie eficiente, chiar cu un management de stat", a spus el în cadrul unei dezbateri PSD
În plus, deşi România s-a angajat în faţa FMI să vândă pachete majoritare, ministrul spune că va vinde doar pachete minoritare
Pe lângă schimbările succesive pe piaţa certificatelor verzi şi a iminentei liberalizări a preţurilor din energie (despre care oficialii nu par prea preocupaţi în ultimul timp), investitorii din domeniul energetic ar putea fi afectaţi de o nouă incertitudine, legată de managementul privat care ar trebui selectat la companiile de stat şi de diminuarea pachetelor de acţiuni care urmează să fie privatizate.
Aşa cum ne-a obişnuit deja, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, face din nou declaraţii care lasă loc interpretărilor şi seamănă nesiguranţă, anunţând vineri, la o dezbatere PSD cu tema "Relansarea economică a României", că Guvernul va vinde doar pachete minoritare la companiile din domeniul energiei şi că acestea pot funcţiona eficient şi cu management de stat.
"Multă lume se întreabă dacă vom privatiza sistemul energetic naţional. Nu-l vom privatiza, în totalitate. Vom vinde doar pachete minoritare, pentru că unele sunt societăţi de interes naţional pe care ţara asta trebuie să le păstreze, important este să le facem să fie eficiente, chiar cu un management de stat. Sunt societăţi de care unii şi-au bătut joc, situaţia de la Hidroelectrica, situaţia Regiei de Activităţi Nucleare, situaţia complexului Hunedoara. (...) Vom respecta angajamentele pe care România şi le-a luat faţă de FMI, CE, dar nu vom vinde decât pachete minoritate de acţiuni", a declarat Niţă, citat de Mediafax.
Mii de CV-uri depuse deja de potenţiali m